1000 de elevi vor gusta viața de student în această vară!

0

Peste 1000 de elevi de clasa a XI-a din România vor vedea pe pielea lor cum e să fii student în cadrul programului „Universități de Vară pentru Elevi”, lansat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE).

      Elevii pot gusta viața de student în una din cele 12 universități din 8 centre universitare implicate în cel mai amplu program național de promovare a unei alegeri informate și corecte a studiilor universitare de către elevii din România. Timp de 14 zile aceștia vor merge la cursuri și seminarii, da examene, participa la traininguri, dezbate probleme importante pentru educație și tineret și vor trăi studențește, dormind în cămine și mâncând la cantine și localuri specifice. Pentru a se înscrie, doritorii trebuie să acceseze situl http://www.universitatipentruelevi.ro

Reprezentanții studenților și ai elevilor cred că prin acest program pot tăia de la rădăcini motivele abandonului școlar universitar în rândul participanților și pot reda tinerilor o imagine corectă legată de beneficiile urmării unei facultăți, fapt ce va avea un impact pozitiv asupra învățământului atât în mediul preuniversitar cât și în cel universitar.

„Aproape jumătate dintre studenți renunță la facultate, în mare parte din cauză că nu știu dinainte dacă facultatea li se potrivește dar și pentru că nu cunosc costurile și alte detalii relevante. În plus mulți studenți nu știu de la început că se pot implica în organizații studențești, ce drepturi au și cum și le pot apăra, ce oportunități oferă orașul gazdă. Toate sunt probleme la care ne dorim să răspundem prin acest program” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR.

Organizatorii proiectului argumentează necesitatea acestuia și prin faptul că la nivelul Uniunii Europene se preconizează că cererea de absolvenți de studii superioare pe piața forței de muncă va crește cu aproximativ 16 milioane până în 2020, pe când cea pentru personal necalificat va scădea, în aceeași perioadă, cu aproximativ 12 milioane. În România, absolvenții de studii superioare au cu 30% mai multe șanse să se angajeze decât absolvenții de studii medii și de două ori mai multe șanse decât cei cu nivel scăzut de educație.

,,Posibilitatea ca un elev sa intre in învățământul preuniversiar dezorientat, iar pe parcursul celor patru ani de liceu să nu identifice direcția spre care dorește să se îndrepte pe viitor reprezintă unul dintre motivele inițierii programului. Elevii pot face cunoștință cu sistemul de învățământ universitar, dar și cu viața de student, cu tot ce implică aceasta, pentru ca mai apoi, în momentul absolvirii clasei a XII-a să facă o alegere în cunoștință de cauză. Educația trebuie promovată pentru a fi accesata, iar programul reprezintă un pas spre îmbunătățirea sistemului educațional în România și răspunde cu adevărat nevoii de orientare în carieră a elevilor.” a declarat Iulia Miron, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE)

Universitățile în care organizații studențești membre sau partenere ale ANOSR implementează programul sunt:

  • Universitatea  Babeş-Bolyai Cluj-Napoca,
  • Universitatea de Vest din Timişoara
  • Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca,
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca,
  • Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca,
  • Universitatea din Bucureşti,
  • Universitatea din Oradea,
  • Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi ,
  • Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava,
  • Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia,
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş,
  • Universitatea Europei de Sud-Est Lumina din Bucureşti și
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Proiectul este susținut de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Educației Naționale și realizat cu sprijinul mai multor parteneri, printre care Consiliul Tineretului din România, Transilvania L!ve, Qual Media și 123 Contact Form.

853 total views, 1 views today

Share.

About Author

Leave A Reply