A fost odată ca niciodată…Studenții români privați de încă un drept: taberele studențești

0

ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al studenților, refuză cu vehemență să accepte încă un drept furat studenților din România!

Astfel, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Ministerul Educației mai face un cadou studenților: tăierea taberelor. Dacă până acum, studenții cu cele mai bune rezultate la învățătura, primeau în vacanțele de iarnă/vară tabere studențești, de acum toate acestea vor face parte dintr-un basm frumos.

ANOSR dorește să reaminstesca Ministerului că aceste tabere reprezintă una dintre puținele politici de încurajare a performanțelor, prin care până acum statul reușea să stimuleze performanța academică.

În acest context, ANOSR solicită MECTS găsirea unei soluții urgențe pentru ca cei mai buni studenți din România să nu își piardă din drepturi! Mai mult, reprezentanții studenților își doresc o întrevedere cu Ministrul Educației pentru a găsi o soluție la problemele grave semnalate. Considerăm că fondurile pentru taberele studențești nu salvează România de criză, însă suntem siguri că alocarea taberelor va stimula studenții și va genera un câștig atât pentru aceștia cât și pentru România.

”Tăierea drepturilor studenților a început odată cu afrontul adus mișcării studențești în proiectul de Lege a Educației prin excluderea studenților din cele mai importante decizii din universitate. Observăm că taberele studențești sunt următoarele drepturi la care se renunța. Sperăm că această atitudine împotriva studenților să se revizuiască pentru a nu ajunge în situația colegilor noștri din alte ștate” – Daniela Alexe, Președinte ANOSR.

3,508 total views, 10 views today

Share.

About Author

Leave A Reply