Amendamentele studenților – introduse în Legea Educației

0

Vineri, 14.05.2010, s-au terminat lucrările Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport, din Camera Deputaţilor, la care ANOSR a participat pe toată perioadă dezbaterilor, fiind singurul reprezentant al studenților care a participat și trimis tuturor deputaţilor comisiei, amendamentele studenților la Legea educației.

Au fost aproape două săptămâni de lucru, în care zilele de multe ori s-au terminat după ora 20.00. În final va aducem la cunoștință modificările care s-au făcut în proiectul de  lege la inițiativă ANOSR, în ceea ce privește studenții, amendamente susținute de către deputați și de Minister în urma negocierilor purtate.

Ca urmare a propunerilor ANOSR susținute de către deputații Camerei, învățământul superior se va baza pe următoarele principii: principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor; principiul centrării educației pe student. S-a reușit păstrarea prevederilor potrivit cărora stabilirea valorii taxelor în autonomia universității, precum și dreptul la libera alegere a cursurilor și specializărilor, în conformitate cu normele legale în vigoare și planurile de studiu.

În ceea ce privește participarea studenților la decizii, vom fi prezenți în: Consiliul de Administrație a universității, comisiile de etică, cazări și de calitate din universitate, Consiliul Național de Etică și Management.Totodată va exista posibilitatea ca subvenția să urmeze studentul în cazul transferului între universități, gratuitatea accesului la asistentă și servicii complementare precum: consilierea și informarea studentului de către cadrele didactice în afara  orelor de curs, seminar sau laboratoare; consilierea în scopul orientării profesionale; consilierea psihologică, cont e-mail, acces la baza de date specifice, posibilitatea cumulării burselor sociale și cu alte tipuri de burse, posibilitatea primirii unor subvenții de cazare și pentru studenții care nu sunt cazați la cămin și creșterea posibilității ca studenții să facă doi ani în unul.

Mai mult de atât de acum vom avea: garanția unui minimum de 50% reduceri pentru transportul în comun, de către stat, garanția că bursele sociale vor acoperi un minim de masă și cazare, garanția că statul român acordă anual burse pentru sprijinirea ținerilor de origine etnică romană din țări învecinate și neimplicarea universităților în procesul de alegere a studenților reprezentanți.

“Mai departe în plenul Camerei Deputaților, în Comisia de Învățământ din Senat, și în plenul senatului vom continua prin propunerea altor amendamente care au mai rămas și pe care le considerăm importante pentru studenți. Este evident, că aceste articole nu vor produce efect fără o legislație secundară clară, care vor reglementa cum se vor pune în aplicare prevederile legii. Atâta timp, cât cerințele noastre sunt luate în dezbatere, cât timp statul va privi studenții ca o categorie strategică pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea României, ANOSR va participa activ în întreg procesul de reformă educațională.” Cezar Mihai HÂJ – Președinte ANOSR

2,205 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply