Amendamentele studenților la buget, în Parlament!

0

Patru amendamente la Legea Bugetului au fost depuse, la propunerea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, în Parlament! Acestea vizează subvenția cămine-cantine, fondurile alocate bibliotecilor, finanțarea de bază a universităților de stat și fondurile pentru construcții alocate Ministerului Educației Naționale de la Bugetul de Stat.

 Ca urmare a publicării variantei de buget trimise de Guvern Parlamentului spre adoptare în Parlament, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a elaborat o serie de amendamente ce pot avea un impact important asupra studenților și presupun un efort bugetar mic – sub 0,05% din Produsul Intern Brut (PIB) al României.

 ANOSR propune prin aceste amendamente creșterea fondurilor alocate subvenției cămine-cantine cu 10% față de proiectul de buget (efort suplimentar – sub 0,002% din PIB), creșterea fondurilor alocate pentru biblioteci, în vederea aplicării gratuității prevăzute de Statutul Studentului pentru eliberarea permiselor de bibliotecă (efort suplimentar – sub 0,001% din PIB), creșterea finanțării de bază a universităților cu 10% față de execuția bugetară pe 2012 (efort suplimentar – sub 0,03% din PIB) și creșterea fondurilor alocate pentru construcții, în vederea construirii a 1200 de locuri de cămin (efort suplimentar – sub 0,015% din PIB).

 Reprezentanții studenților fac apel la membrii Parlamentului României pentru susținerea acestor amendamente, depuse la inițiativa unei componente a societății civile și presupunând un efort bugetar modest! Pe viitor, ANOSR își păstrează convingerea că este necesară o alocare de 6% din PIB pentru educație și că este nevoie de o abordare mult mai curajoasă în finanțarea acestui domeniu pentru a fi posibilă soluționarea problemelor semnalate de studenți prin Scrisoarea Deschisă pentru Viitorul României.

 Amendamentele au fost depuse în Parlament de Senatorii Liviu Marian Pop și Marius-Sorin-Ovidiu Bota.

 „În stadiul actual al procesului decizional, Parlamentul este ultimul for care poate corecta o parte din neajunsurile proiectului de buget pentru 2013 înainte de adoptare. Solicitările noastre sunt absolut firești și presupun un efort bugetar modest. Sperăm că Parlamentul va arăta că este cu adevărat interesat de problemele studenților și ale învățământului superior și va adopta aceste amendamente!” – Mihai Dragoș, Președinte ANOSR

 Referințe:

Scrisoarea Deschisă pentru Viitorul României – http://www.anosr.ro/semneaza-petitia/

Amendamentele studenților depuse Parlament – http://www.anosr.ro/wp-content/uploads/2013/01/ANOSR-Amendamente-Buget_Anexa1.pdf

3,160 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply