ANOSR are o nouă conducere

0

Studenți din toată țara s-au reunit la Timișoara, în perioada 1-10 august, pentru a participa la Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR), cel mai important eveniment al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în cadrul căruia federația și-a ales un nou Birou de Conducere și și-a stabilit prioritățile pentru următorul an universitar.

Forumul a debutat cu o Gală Aniversară, când, alături de foști președinți ANOSR, alumni, actuali membri și alți parteneri apropiați ai structurii, ANOSR a celebrat 20 ani de la momentul apariției ideii unei federații studențești naționale, respectiv 15 ani de la înființarea sa legală, sărbătorind reușitele acestor ani și evocând istoria federației.

La deschiderea oficială a FOSR 2015 au fost prezenți importanți actori ai mediului educațional, printre care Ligia Deca (consilier de stat în cadrul Departamentului Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale), prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu  (președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României), Constantin Trăistaru (consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice), prof. univ. dr. Marilen Pirtea (rectorul Universității de Vest din Timișoara), conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu (membru în Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), Mihai Dragoș (președintele Consiliului Tineretului din România), care au dezbătut alături de reprezentanții studenților din toată țara principiile pe care va trebui să le conțină noul proiect de lege a educației.

În cadrul Adunării Generale ANOSR au fost aleși noii lideri ai studenților din România, Biroul de Conducere al federației având acum o nouă formulă. Componența acestuia este:

Președinte: Vlad Dan CHERECHEȘ

Secretar General: Andrei VASILE

Vicepreședinte Educațional: Iulia Manuela POP

Vicepreședinte Educațional: Mihaela CÎRNU

Vicepreședinte Educațional: Ștefan Marius DEACONU

Vicepreședinte Relații Interne: Daniel Ștefan HOLOCAN

Vicepreședinte Dezvoltare Organizațională: Corin Sebastian MIHUȚ

Vicepreședinte Relații Internaționale: Dragoș DUMITRU

Vicepreședinte Relații Publice: Aida Denisa OPÎRLESC

Cenzor: Florin Stelian VILCEA

De asemenea, începând cu 1 iulie 2015, ANOSR are un delegat în Biroul de Conducere al Organizației Europene a Studenților (ESU), singura structură europeană ce reprezintă studenții, unde ANOSR este membră cu drepturi depline, prin Cristi Popescu, a cărui activitate se va concentra în principal în domeniul asigurării calității.

Pentru următorul an, activitățile ANOSR se vor concentra pe lucrările privind noul proiect de Lege a Educației Naționale, studenții dorind ca acesta să urmărească cât mai atent nevoile și probleme actuale existente. Totodată, se va milita pentru creșterea cuantumului burselor sociale și alocarea lor într-un mod cât mai echitabil, astfel încât studenților proveniți din medii defavorizate să le fie asigurate costurile minime de cazare și masă pe perioada studiilor. ANOSR își dorește să rămână printre cei mai activi actori din domeniul învățământului superior și va fi preocupată în permanent de identificarea și soluționarea problemelor și nevoilor cu care se confruntă studenții din România.

Încheierea Forumului Organizațiilor Studențești din România marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), presărate cu noi provocări și obiective pe drumul reprezentării drepturilor studenților, care va lupta în continuare prin toate mijloacele necesare pentru atingerea acestora.

„Forumul Organizațiilor Studențești din România, ediția 2015, a fost un prilej de reflecție și analiză și un moment în care ANOSR și-a stabilit direcția pe care va continua să se dezvolte în următorul an. Rămânem consecvenți principiilor după care s-a ghidat activitatea noastră până în prezent și dorim să ne consolidăm poziția de principal actor al societății civile în ceea ce privește învățământul superior din România. Ne vom axa în continuare pe influențarea politicilor educaționale naționale în favoarea și în beneficiul studenților din România, iar prima prioritate a federației în perioada următoare va fi susținerea opiniilor studenților în ceea ce privește noul proiect de lege a educației.” –  Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

Puteți găsi în acest atașament detalii despre membrii noului birou de conducere.

2,014 total views, 2 views today

Share.

About Author

Leave A Reply