ANOSR cere mobilitate internă pentru studenții români

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în parteneriat cu federația sindicală Alma Mater, organizează joi, 28 august, între orele 12 și 15, la sediul UNESCO CEPES, dezbaterea „Mobilitatea studenților”.

Scopul acestei întâlniri, care va reuni invitați din Administrația Prezidențială, Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior s.a., este de a trage un semnal de alarmă asupra unui slab nivel de mobilitate a studenților români și de a pune față în față actori decizionali pentru a identifica sursele problemei și pentru a cere găsirea unor soluții.

Discuția va avea loc între reprezentanții ANOSR, care vor prezenta poziția federației cu privire la problema mobilităților studențești, și actorii mediului academic. Ne dorim ca, prin intermediul acestei dezbateri, să obținem trei lucruri. În primul rând, în urma identificării unei lipse totale a mobilităților interne pentru studenții români, lansăm tuturor actorilor invitați la dezbatere provocarea de a demara împreună primul program de mobilități interne pentru studenții români în anul universitar 2008-2009.

În al doilea rând, cerem Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului să își asume același obiectiv ca și președinția franceză a Uniunii Europene, și anume de a ajunge la procentul de 20% de studenți mobili până în anul 2020.

Nu în ultimul rând, cerem eliminarea barierelor ce stau în calea mobilităților prin modificarea articolului din Legea Învățământului care prevede necesitatea acordulului universității de la care studentul pleacă într-un program de mobilitate. Ne dorim un sistem de mobilități garantat atâta timp cât studentul are acceptul universității care îl va primi.

Temele discuției vor fi: mobilitatea internă și externă a studenților și cea a profesorilor. Poziția ANOSR cu privire la aceste aspecte prezintă lipsa unei mobilități interne necesare pentru o dezvoltare atât la nivel individual, cât și instituțional și socio-economic.

Dezbaterea „Mobilitatea studenților” face parte din campania europeană „Let’s Go!”, organizată de către Uniunea Europeană a Studenților (ESU), unde ANOSR este unicul reprezentant al studenților din România, și de către Education International.

2,210 total views, 10 views today

Share.

About Author

Leave A Reply