ANOSR solicită publicarea de urgență a metodologiei de acordare a taberelor studențești!

0

Având în vedere că metodologia de acordare a taberelor studențești trebuia să fie finalizată în luna mai și transmisă către universități până la data de 1 iunie, datorită birocrației aceasta nu este încă finalizată, afectând astfel întreg procesul de acordare a taberelor.

Deși în anii trecuți problemele au fost aceleași, se pare că nici de această dată ANST nu a reușit să depășească birocrația și procedurile interne și să respecte una din puținele responsabilități pe care le are. De asemenea, menționăm că ANOSR a participat la o serie de întâlniri cu privire la tabere, a transmis propunerile studenților și a insistat de fiecare dată, atât în cadrul întâlnirilor cât și prin solicitări scrise, că anul acesta problemele și procedurie interne să nu mai afecteze studenții. 

Având în vedere necesitatea ca taberele studențești să se desfășoare în condiții optime, evitând problemele din anii trecuți, dorim să menționăm că indiferent de complexitatea procedurilor necesare sau de problemele apărute pe parcurs, acestea nu trebuie să afecteze rezultele ANST.

Astăzi, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis un fax către ANST în care am subliniat problema întârzierii metodologiei de acordare a taberelor și sperăm, astfel, într-un răspuns cât mai rapid și o soluționare de urgență a acestei probleme.

ANOSR refuză ca încă o dată birocrația instituției să afecteze studenții, complicând procesul de repartizare a taberelor.

Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce mai apăr modificări!

3,115 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply