ANOSR susține studenții de la UMF!

0

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) atrage atenția asupra încălcării drepturilor studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațeganu” Cluj-Napoca.

ANOSR consideră revendicările aduse de studenţii UMF Cluj–Napoca bine întemeiate. Este inadmisibilă încălcarea drepturilor studenţilor în contextul în care aceștia   reprezintă 80 % din comunitatea academică. Este de neacceptat faptul că deși verbal universitățile promovează un învățământ centrat pe nevoile studenților, în realitate jonglările manageriale ajung să înlocuiască adevăratele nevoi. ANOSR consideră că jocurile administrative sau cu puterea banului nu trebuie să înlocuiască nevoia de îmbunătățire a calității educației.

Este vizibil modul în care conducerea Universităţii ignoră părerile şi interesele studenţilor. Atitudinea corpului academic încalcă principiul democrației și independenței comunității studențești și restricționează implicarea acestora la nivel decizional.

ANOSR susţine revendicările aduse de studenţii medicinişti şi farmacişti în principalele  asumţii aduse:

• Menţinerea regiei de cămin la prețul anului anterior

• Eliminarea taxelor fără echivalent în celelalte universităţi din ţară(taxa pentru licență, taxa pentru eliberarea foii matricole, taxa pentru eliberarea suplimentului de diplomă, taxa pentru o a treia prezentare la o examinare)

• Creşterea procentului de studenţi din Biroul de Senat al Universităţii la minim 25%

• Crearea unui Statut al Studentului care să stipuleze clar care sunt drepturile şi obligaţiile studenţilor Universităţii.

• Creşterea cuantumului burselor acordate studenţilor

• Redirecţionarea investiţiilor dinspre obiectivele de viitor îndepărtat ale Universităţii, înspre obiective de interes academic imediat.

• Crearea unui cadru adecvat de desfăşurare a examenelor care să determine condiţii reale de obiectivitate prin realizarea în regim de urgenţă a unei curricule unice, precum şi uniformizarea între examinările diferitelor cadre didactice care predau aceeaşi materie.

• Dezbatere publică asupra tuturor deciziilor care privesc direct studenţii, cu cel puţin 2 săptămâni înaintea adoptării acestora.

ANOSR consideră important parteneriatul format între conducerea Universităţii şi structurile de reprezentare ale studenților. Universitatea trebuie să conştientizeze faptul că numai un parteneriat real bazat pe cooperare între cadre didactice și studenți poate duce cu adevărat la creșterea calității educației!

Organizațiile Studențești din România susțin lupta studenților din UMF pentru drepturile lor, pentru o reprezentare independentă și democratică a nevoilor reale ale studenților. Studenții UMF vor fi sprijiniţi de către organizațiile studențești membre ANOSR în intervalul 9-13 octombrie 2009.

Protestele se vor desfăşura după cum urmează: în datele de 9 şi 12 octombrie, studenţii UMF vor recurge la grevă japoneză, iar în data de 13 octombrie, la ora 13:30, vor organiza un marş de protest pe strada Victor Babeş, în faţa sediului Universităţii.

În acest caz ignoranţa nu reprezintă putere , ci interes!

3,180 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply