ANT – Administrare Nefastă a bazelor de Tineret!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a fost convocată de către Președintele Autorității Naționale pentru Tineret (ANT), dl. Károly Borbély, pentru a discuta problemele semnalate de federația noastră referitor la alocarea unui număr din ce în ce mai mic de locuri în taberele de iarnă pentru studenții cu rezultate deosebite.

Numărul taberelor de iarnă a scăzut față de anul trecut de la 1600 la 1300 la nivel național, ceea ce înseamnă că 4-5 universități mari din țară ar fi trebuit să rămână cu 0 locuri de tabăra pentru studenți. Mai mult, în plan local au apărut situații tragi-comice în care au fost alocate 3 locuri/universitate ce trebuiau repartizate ulterior la 4 facultăți! În concluzie, la ora actuală, la nivel național, există aproximativ 6000 de locuri de tabăra pe an (vară, iarnă) raportat la un număr de cca. 300.000 de studenți cu locuri plătite din bugetul de stat.

Numărul insuficient de locuri nu consitutie unica problemă!!!

Administrarea facilităților de care beneficiază “norocoșii” studenți lăsa enorm de dorit sub aspectul discrepanțelor dintre prevederile contactuale și realitatea din locațiile de tabăra. Astfel, am întâlnit frecvent situații în care:

– prețurile la produsele din meniu erau diferite față de cele stabilite în cadrul licitațiilor

– temperatură din camere era sub cea stabilită iar accesul la apă caldă era extrem de limitat

– condițiile de cazare (mobilier, mărimea camerei, număr locuri/cameră, grupuri sanitare) nu respectau descrierea prezentată în timpul licitației fiind uneori nesigure și insalubre

– alocația zilnică de hrană, în valoare de 32 RON, era mai mult decât insuficientă în raport cu nevoile reale ale studenților.

În acest context, deși ne așteptăm ca în timpul întâlnirii cu reprezentanții ANT să identificăm împreună o serie de soluții pentru această constantă și acutizată problemă am fost puși în fața unor deja învechite explicații cu privire la termenele legale ale achizițiilor publice și autorizarea locațiilor.

Considerăm că aceste “argumente” sunt insuficiențe și inutile, omițând problema de fond: PROASTA ADMINISTRARE A BAZELOR DE TINERET!!!

Această realitate o reflectă inclusiv faptul că nici una din bazele de tineret aparținând ANT nu au fost introduse în circuitul de tabere gratuite pentru studenții merituoși, preferându-se achiziționarea unor servicii turistice externe.

Totodată considerăm că principiul “divide et impera” aplicat de dl. Károly Borbély, care a convocat în două ședințe separate ANOSR cu USR și apoi UNSR demonstrează o intenție clară de fragmentare și influențare a pozițiilor federațiilor studențești fiind o dovadă în plus că preocuparea ANT nu este rezolvarea problemelor, ci mascarea lor.

ANOSR consideră că:

1. Atitudinea ANT este inacceptabilă și reflectă o desconsiderare a rolului reprezentanților studenților precum și un dezinteres real față de problemele și doleanțele celor peste 800 000 de studenți pe care îi reprezintă.

2. Solicităm organelor în drept luarea măsurilor necesare pentru a eficientiza activitatea de administrare a taberelor studențești.

2,520 total views, 10 views today

Share.

About Author

Leave A Reply