Decalogul studenților pentru proiectul Legii Educației Naționale

0

În urma consultărilor, ANOSR solicită următoarele zece schimbări la noul proiect de lege a educației:

1. Stipularea clară că studenții participă și sunt reprezentați în toate procesele decizionale cu un procent de MINIM 25% și sunt reprezentați în toate comisiile și consiliile din universitate (ex. comisia de etică, consiliul de administrație al universității, biroul consiliu/senat).

2. Crearea unui oficiu național de combatere a corupției și abuzurilor în educație.

3. Flexibilitatea traseului educațional: O treime din creditele aferente unui program de studiu să poată fi folosite de student pentru a contracta materii opționale, liber alese din universitate.

4. O mai bună legiferare a mobilităților interne: accesul se face pe baza acceptului universității la care își dorește să studieze studentul. Aceasta se completează prin prevederi ale Cartelor universitare.

5. Subvenții indexate anual cu inflația pentru cămine-cantine.

6. Căminele să devină unități non-profit și nu afaceri ale universităților.

7. Evaluarea de către studenți a prestației cadrelor didactice este obligatorie. Rezultatele evaluărilor trebuie să fie informații publice și să aibă o pondere de minimum 25% în evaluarea finală a cadrelor didactice.

8. Reglementări cu privire la statutul și drepturile etnicilor români din străinătate, în special al celor din Republica Moldova și Ucraina.

9. Servicii medicale, de consiliere și orientare profesională gratuite.

10. Definirea clară a învățământului  de la distanță, cu frecvență redusă, fără frecvență, seral și introducerea formei on-line, completată de elemente ce țin de asigurarea calității.

Apreciem totodată, că toate regulamentele cu privire la activitatea studenților, programele de studii și examenele finale să se aprobe cu cel puțin 6 luni înaintea sfârșitului anului universitar iar contractele de studiu să nu se modifice în timpul anului universitar (pentru a evita creșterea taxelor după startul anului universitar). De asemenea dreptul studenților de a-și contesta în instanțe de judecată rezultatele examinărilor trebuie inclus în textul legii, acesta fiind un drept constituțional.

ANOSR solicită în continuare prelungirea cu minim două săptămâni a perioadei de dezbatere publică, tocmai pentru a putea afla viziunea societății implicate activ.

”ANOSR, în calitate de reprezentant al studenților, a participat în ultimii ani la multe discuții sterile și dezbateri surde pe marginea reformei sistemului de învățământ românesc. Niciuna dintre ele nu a avut o finalitate.Susținem o lege de calitate, care să producă schimbări în bine, iar viziunea studenților este vitală pentru a ajunge la rezultatul așteptat. ” Cezar Mihai HÂJ – Președinte ANOSR

2,390 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply