Dezbatere ANOSR – MECTS pe marginea proiectului de Lege a Educației Naționale

0

ANOSR se va întâlni vineri, 26 martie 2010, ora 10:00, cu reprezentanții MECTS, pentru a dezbate noul proiect de lege.

La nivel procedural, ANOSR va solicita Ministrului Educației prelungirea cu minim 2 săptămâni a timpului alocat pentru dezbaterea publică a proiectului normativ. Doar astfel se  vor putea corecta lipsurile identificate și se va contura o viziune coerentă și unitară la nivelul tuturor actorilor din sistem.

La nivel de conținut, poziția ANOSR rezultată prin consultarea membrilor federației va include, printre altele, aspecte vizând:

•  Reprezentarea studenților în proporție de minim 25% în toate forurile de conducere din Universitate,

•  Prezența în lege a unui Statut al Studentului -care să conțină drepturile și obligațiile acestora,

•  Depolitizarea universităților

•  Impactul asupra autonomiei universitare

•  Cămine – unități non-profit

•  Eliminarea taxelor ”suplimentare”, rămase la latitudinea universității (ex: taxa pentru eliberare adeverință de student, taxă eliberare foaie matricolă etc.)

•  Recunoașterea educației non-formale prin credite transferabile

•  Legiferarea mobilității interne.

”Actualul proiect normativ prezintă o serie de necongruențe în raport cu viziunea pe care studenții, în calitate de membri deplini ai comunității academice, o au asupra evoluției sistemul de învățământ superior. Considerăm că Ministerul trebuie să interiorizeze impactul major pe care o astfel de lege îl va avea asupra generațiilor prezente și viitoare, asupra societății românești. Prin urmare, Ministerul trebuie să își asume răspunderea pentru proiectul normativ și să prelungească dezbaterea publică cu cel puțin 2 săptămâni. Mai mult, considerăm că această dezbatere trebuie să producă efecte substanțiale asupra prevederilor variantei finale a proiectului ce va fi înaintat Parlamentului României.”  Cezar Mihai HÂJ – Președinte ANOSR

4,135 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply