Gala Profesorului Bologna

Gala Profesorului Bologna este un proiect construit pe conceptul de „învăţământ centrat pe student”. Profesorii Bologna sunt oamenii care aduc un plus de valoare educaţiei din România, care formează generaţii şi sunt modele pentru studenţi. Fiecare dintre noi are un profesor special, căruia îi datorează o alegere crucială, o descoperire entuziastă, un dascăl care şi-a pus amprenta asupra vieţii lui. Fiecare dintre noi se întoarce, în timp, la autoritatea unui pedagog care l-a îndrumat pe calea cunoaşterii, care i-a dăruit sentimentul că poate deveni cel mai bun. Cel mai adesea, lucrurile autentice pe care le purtăm cu noi sunt chiar persoanele speciale cu care ne înconjurăm. Atunci când vorbim despre valorile din sistemul de învăţământ, ne gândim, fără doar şi poate, la profesorii de elită, acei dascăli care au ştiut să fie şi călăuzitori de spirite. Răspunsurile date de ei la întrebări arzătoare pe holurile facultăţii cântăresc uneori mai greu în dezvoltarea noastră intelectuală decât cursurile complexe predate după programă. Atunci când excelenţa profesională întâlneşte şi articulează excelenţa umană, avem de-a face cu un adevărat maestru, care nu are nevoie de recompense şi alte recunoaşteri în afara celor venite de la discipolii care au reuşit în viaţă.

Aceasta a fost premisa de la care am plecat noi,  Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România atunci când i-am provocat pe studenţi să îşi premieze „cei mai tari” profesori. Adevărata provocare, însă, a fost de partea sistemului de învăţământ românesc, adeseori încremenit într-o paradigmă nefuncţională. Atunci când vorbim despre un sistem, vorbim despre norme şi despre oamenii care veghează ca aceste norme să fie respectate,  astfel încât să formeze o instituţie vie şi funcţională. Este ceea ce am surprins noi când am realizat că schimbarea şi îmbunătăţirea sistemului educaţional înseamnă identificarea şi promovarea acelor mecanisme care și-au dovedit eficiența, pentru ca mai apoi să adaugi altele noi şi adaptate epocii în care trăim. Oricât de învechite şi nemodernizate ar fi sălile de curs sau bibliotecile, oricât de greu ar fi accesul la bibliografia de specialitate, sistemul educaţional din România are un capital major: pedagogii dedicaţi. Să îi cunoaştem şi prin ei să construim o paradigmă exemplară, am gândit când am demarat proiectul deja răsunător „Gala Profesorului Bologna”.

„Teaching matters”

 

Rod al dezbaterilor unei comunităţi care reunește studenți din toată țara, preocupaţi de nevoia acută a schimbării în sistemul de învăţământ superior, Gala Profesorului Bologna a ajuns la cea de-a cincea ediţie. Modelând relaţia privilegiată profesor – student, una deopotrivă academică şi umană, am creat un cadru în care studenţii şi pedagogii lor de elită să poată dialoga. De ce era nevoie de un eveniment special creat pentru ca interacţiunea aceasta să fie posibilă? Tot ce trebuia era găsirea unui mod prin care să facem mai mulţi studenţi să ne spună despre profesorii lor tari, iar noi să îi promovăm şi să îi punem în legătură, în speranţa că pe termen lung, interacţiunea dintre oamenii valoroşi va crea şi mai multă valoare. O confirmare care vine să sublinieze rolul constructiv al proiectului este faptul că prima ediţie a „Galei Profesorului Bologna” a avut loc în cadrul unui  eveniment de amploare, intitulat „Constructio Accademica”.

Cine este Profesorul Bologna? Orice dascăl „autentic” şi „tare”, care depășește graniţele disciplinei pe care o predă, punând în joc elementele esenţiale ale celui care îndrumă minţi şi suflete. Un profesor care îşi învăţă studenţii să înveţe şi le deschide drumuri. Tocmai de aceea, un dicton folosit adesea pentru acest proiect ambiţios este chiar „marii profesori care ne inspiră!”. De la prima ediţie la cea de-a doua, numărul profesorilor nominalizați în competiţie a crescut de patru ori, ceea ce demonstrează că şi studenţii aveau nevoie să le dea cineva cuvântul şi să îi recompenseze, la rândul lor, pe dascălii de excepţie. Ulterior, acest număr al profesorilor nominalizaţi a crescut considerabil cu fiecare ediţie care trecea.

Procesul de selecţie a „profesorilor Bologna” este unul cât se poate de metodic şi de serios: după ce studentul îşi nominalizează un dascăl sau mai mulți pe site-ul www.profitari.ro, motivându-şi alegerea, studenți special pregătiți din toată țara fac evaluarea: participă la cursuri şi discută cu studenţii şi cu profesorii. Aşa s-au născut 52 de „profesori Bologna”  în prima ediție a Galei, 122 de „profesori Bologna” la cea de-a doua ediţie a Galei, 116 „profesori Bologna” la cea de-a treia ediție a Galei Profesorului Bologna şi respectiv 110 profesori premiaţi în cadrul celei de-a patra ediţii. Dar ce este mai important, este că astfel a fost construită o nouă paradigmă a învăţământului românesc, care a reprezentat şi o ruptură faţă de atitudinea de pasivitate.

Mai mult decât atât, beneficiile pe termen lung ale proiectului încep deja să se vadă: din ce în ce mai mulţi studenţi se implică, și promovează dascălii pe care îi consideră valoroși. Astfel, ei își manifestă intenția de a fi implicaţi în procesul de educaţie și de a aduce un plus semnificativ de valoare sistemului de învățământ superior românesc.

Cea de-a V a ediției a Galei Profesorului Bologna va avea loc la Iași în perioada 11-13 Mai și va include, pe lângă festivitatea de premiere, o dezbatere pe tema Învățământului Centrat pe Student la care vor participa deopotrivă studenți și profesori.

Proiectul este destinat tuturor studenților din România, aceștia putând nominaliza oricâți profesori consideră ei că se încadrează în profilul Profesorului Bologna.

Ediția din acest an a cooptat parteneri ca: Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” din Iași, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi și Centrul Educația 2000+.

13,683 total views, 5 views today