Elevii și studenții solicită mai multă transparență în implementarea proiectului „de 200 de milioane de euro” ROSE

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) își exprimă nemulțumirea cu privire la modul netransparent în care Proiectul privind Învățământul Secundar – Romanian Secondary Education Project (ROSE) este gestionat de către Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE), o direcție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ). Deși valorează 200 de milioane de euro, bani împrumutați de la Banca Mondială, iar legea care a ratificat împrumutul și începutul proiectului a intrat în vigoare de mai bine de 7 luni, acesta încă nu are un site propriu, informațiile fiind greu accesibile, iar unele criterii de selecție a colaboratorilor ce vor implementa anumite activități sunt mult mai restrictive decât ar fi necesar.

Ce este ROSE?

Proiectul privind Învățământul Secundar – Romanian Secondary Education Project și-a propus în principal să contribuie la reducerea ratei abandonului în învățământul secundar și terțiar, respectiv creșterea ratei de promovabilitate a examenului de bacalaureat. Acesta este structurat pe trei componente. Primele două abordează aspectele academice, respectiv cele sociale, care contribuie la creșterea ratei abandonului și a performanței scăzute a elevilor din învățământul preuniversitar liceal. A treia componentă vizează partea de management a proiectului, monitorizarea și evaluarea impactului generat de acesta, respectiv măsurilor care sunt menite să limiteze problemele financiare ale elevilor din învățământul secundar care provin din medii defavorizate.

ROSE a debutat cu o serie de întârzieri, considerăm noi, nejustificate. Dacă primele discuții pe această temă dintre Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Ministerul Finanțelor Publice au început în 2012, proiectul a fost elaborat abia în 2014, pentru ca ulterior doar la începutul anului 2015 să fie parcurse etapele legislative în vederea contractării de la BIRD a împrumutului. Acordul dintre România și BIRD a fost semnat la 17 aprilie 2015, însă ratificarea Acordului de Împrumut s-a făcut prin Legea nr. 234, adoptată de Guvern abia în data de 8 octombrie 2015, cu implicațiile aferente pentru întârzierea proiectului.

Oficial, Proiectul privind Învățământul Secundar – Romanian Secondary Education Project (ROSE) a fost lansat la Biblioteca Centrală Universitară din București, pe 3 decembrie 2015. De asemenea, în aprilie 2015, a fost lansată și schema de granturi pentru licee în cadrul unui eveniment desfășurat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. La ambele evenimente au participat ministrul Adrian Curaj și directorul UMPFE Liliana Preoteasa.

Lipsa unui site

La peste 5 luni de la lansarea oficială și peste 7 luni la adoptare, proiectul ROSE încă nu beneficiază de o pagină web de sine stătătoare, informațiile despre acesta fiind disponibile, în mod limitat, pe site-ul unității care îl implementează, http://proiecte.pmu.ro/web/guest/rose/, în contextul în care pe același site mai sunt disponibile informații și despre alte proiecte realizate de MENCȘ, structura acestuia fiind și haotică, iar multe câmpuri fiind inactive sau fără informații. Informațiile disponibile sunt lacunare și, în ciuda existenței unui newsletter (extrem de vag, practic un copy-paste al informațiilor din prezentările disponibile pe site), proiectul este prea puțin cunoscut de către public, suferind la capitolul transparență, în contextul în care cei 200 milioane de euro sunt rambursabili și ar trebui cheltuiți cât mai responsabil și eficient. Este crucial ca informația să ajungă la fiecare dintre actorii sistemului educațional, fie că vorbim de nivel preuniversitar sau universitar.

 

Granturi pentru licee și Casele Corpului Didactic

Una din principalele componente ale proiectului o constituie acordarea unor granturi pentru licee în valoare totală de 127,3 milioane euro, pe o perioadă de 4 ani, în valoare medie de aproximativ 100.000 euro. Acestea vizează reducerea ratei de abandon școlar în licee, respectiv creșterea ratei de absolvire, precum și îmbunătățirea rezultatelor la examenul de bacalaureat.

Modul în care se acordă granturi pentru aproximativ 80% dintre liceele din România, pare să fie unul deficitar. Deși proiectul prevedea ca până în luna aprilie lista cu școlile eligibile trebuia să fie publicată pe site-urile ISJ-urilor, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în unele județe, precum Dolj, informarea cadrelor didactice și a directorilor de licee a avut loc abia către mijlocul lunii mai 2016, ceea ce este inacceptabil în contextul în care proiectul a fost lansat în toamna anului trecut.

O situație asemănătoare se înregistrează și în cazul granturilor acordate pentru Casele Corpului Didactic din țară. În medie, urmează să fie alocați aproximativ 50.000 de euro pentru fiecare instituție de acest fel din țară. Singurele informații despre acest proces sunt disponibile într-o prezentare de pe site, susținută în cadrul conferinței din 4 aprilie 2016, unde se anunță faptul că termenul limită pentru trimiterea inițială a listei de achiziții a CCD-urilor este 8 aprilie 2016 (adică 4 zile mai târziu), fiind precizați ulterior doar pași următori, fără a mai fi menționate și alte repere temporale. Considerăm, prin urmare, că suma de 2.095.464 euro, acontată pentru acest capitol al proiectului, va fi cheltuită, pornind de la aceste premise, într-un mod ineficient și netransparent, dat fiind timpul scurt în care se realizează listele de achiziții și lipsa informațiile publice pe această temă.

 

Manualul de granturi pentru universități

Componenta proiectului ROSE care implică mediul universitar prevede alocarea unor granturi în valoare totală de 49,1 milioane euro, cu scopul de a sprijini studenții în situații de risc. Vor fi acordate granturi necompetitive pentru universitățile care au specializări conexe domeniilor de creștere economică din România, precum agricultura, ingineria, științele exacte sau medicina. Aproximativ 60.000 de studenți din circa 300 de facultăți, cuprinzând 85% din totalul facultăților din universitățile de stat, vor beneficia de programe remediale și servicii de tutorat, consiliere, orientare, coaching sau alte ateliere în domenii specifice.

În data de 10 mai 2016 s-a deschis apelul pentru contractarea serviciilor de elaborare a Manualului de granturi pentru universități în cadrul proiectului ROSE. Acest proces ridică semne de întrebare încă de la început, termenul pentru aplicare fiind unul foarte scurt, de doar 8 zile (până în data de 18 mai 2016). Mai mult, pentru elaborarea acestor ghiduri se cere o experiență de cel puțin 10 ani în „educație sau management educațional” (cel puțin 15 ani reprezentând un avantaj), criteriu pe care îl considerăm nejustificat de restrictiv. De asemenea, alte criterii pe baza cărora vor fi selectați redactorii acestui manual sunt superficial prezentate și greu cuantificabile („o foarte bună cunoașterea a sistemului de învățământ din România, în special la nivel terțiar”, care se cuantifică tot prin experiența în sistemul educațional, raportată de această dată la o perioadă mai mică sau mai mare față de cea de 5 ani; comunicarea interpersonală, punctată în funcție de simpla participare sau coordonare a unor grupuri de lucru; aptitudinile adecvate de comunicare scrisă și orală în limba română, valorificate în funcție de rapoarte elaborate în cadrul unor grupuri de lucru, manuale, cărți sau alte studii).

Criteriile de evaluare pentru membrii grupului de lucru care vor elabora manualul de granturi pentru universități sunt sugestive pentru superficialitatea și modul discreționar în care UMPFE gestionează acest proiect. Bugetul total al acestuia, precum și obiectivele asumate obligă la o eficientizare cât mai grabnică a implementării acestuia și la o verificare a modului în care funcționează echipa de proiect.

 

Comisie de supraveghere

Directorul Unității de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul MENCȘ, Liliana Preoteasa, a vorbit, în cadrul unei întâlniri a Consiliului Național al Rectorilor din perioada 4-6 decembrie de la Poiana Brașov, despre înființarea unei „comisii de supraveghere”, care să verifice modul în care sunt gestionați banii și implementat proiectul.

De asemenea, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, și-a asumat public în cadrul conferinței de lansare a Schemei de Granturi pentru Licee din cadrul proiectului ROSE, desfășurată la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, în data de 4 aprilie 2016, faptul că va înființa un „advisory board”, format din reprezentanți au tuturor beneficiarilor proiectului, care să verifice modul în care este gestionat proiectul. Niciunul din angajamentele luate mai sus nu s-a concretizat până în prezent, fapt care certifică modul defectuos în care este implementat acest proiect.

Solicitări

Având în vedere sentimentul de îngrijorare pe care îl avem în legătură cu modul în care a fost implementat proiectul ROSE până în prezent și cu modalitatea în care vor fi cheltuiți cei 200 de milioane de euro împrumutați de la Banca Mondială (ce vor trebui returnați, indiferent dacă proiectul își atinge sau nu obiectivele), ANOSR și CNE solicită Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice:

  • să monitorizeze și să auditeze modul în care proiectul ROSE a fost implementat până în prezent;
  • să asigure de urgență transparentizarea tuturor etapelor și informațiilor despre acest proiect, prin crearea unui site specific unde să se regăsească toate detaliile și datele necesare;
  • să elimine criteriile nejustificate, necuantificabile sau superficiale din etapele de selecție ale colaboratorilor proiectului;
  • să înființeze de urgență o comisie de supraveghere a proiectului formată din reprezentanți ai beneficiarilor (inclusiv elevi și studenți).

De asemenea, solicităm și reprezentanților Băncii Mondiale în România să verifice modul în care acest proiect este implementat și să garanteze transparența tuturor informațiilor despre buget și execuția acestuia.

„Proiectul ROSE poate aduce beneficii semnificative sistemului educațional românesc, dacă este implementat așa cum trebuie. Bugetul său este unul foarte mare, 200 de milioane de euro, și trebuie să ne asigurăm că acești bani nu vor fi irosiți, ci vor fi cheltuiți corespunzător și transparent, în favoarea beneficiarilor sistemului educațional românesc (elevi și studenți) cu atât mai mult cu cât ei reprezintă un împrumut al României și trebuie returnați, indiferent dacă obiectivele proiectului vor fi îndeplinite sau nu. Nu cred că ne permitem să achităm sume atât de mari fără ca ele să fi avut un impact pe măsură în sistem. Până în prezent, UMPFE nu a dat dovadă de transparență și eficiență în managementul ROSE, fapt ce ne îngrijorează și ne face să ne punem semne de întrebare în legătură cu implementarea viitoare a acestuia. Solicităm MENCȘ să intervină de urgență și să verifice cum a fost administrat acest proiect până în prezent, să transparentizeze toate informațiile, precum și să numească o comisie de supraveghere a acestuia din care să facă parte, obligatoriu, reprezentanți ai elevilor și studenților, cei care sunt cei mai îndreptăți beneficiari ai acestui împrumut.” Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

2,700 total views, 3 views today

Share.

About Author

Leave A Reply