Exploatare cu studii superioare!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) constată cu îngrijorare și dezamăgire că prevederile proiectului de Lege privind Stagiile de Adaptare Profesională expun tinerii la exploatare și abuzuri intolerabile din partea angajatorilor!

ANOSR solicită retragerea proiectului de lege și constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Educației, tinerilor, studenților și angajatorilor în vederea elaborării unui proiect de lege nou, care să protejeze tinerii și să reglementeze în mod eficient desfășurarea stagiilor de practică pe perioada studiilor și/sau ulterior acestora.

Printre riscurile surprinse de reprezentanții studenților enumerăm:

–       Absolvenții ar putea fi obligați să lucreze pe salarii extrem de mici, apropiate de minimul pe economie. Aceștia ar putea fi nevoiți să treacă prin câte un stagiu de pregătire după fiecare formă de învățământ de nivel superior, fără a beneficia de prevederile normale privind stabilitatea relației de muncă!

–       Calitatea stagiilor de adaptare profesională nu este garantată, neexistând un mecanism clar de monitorizare și control din partea statului!

–       Tinerii ar putea fi puși la plată dacă nu rămân angajați pe termen lung acolo unde au făcut stagiul. Conform proiectului de lege, dacă stagiarul doreşte să îşi schimbe sau să renunţe la locul de muncă după finalizarea stagiului poate fi obligat să plătească cheltuielile aferente formării! Perioada de timp în care acesta nu poate renunța la locul de muncă fără a fi pus la plată este lăsată la latitudinea angajatorului!

–       Evaluarea finală (calificativul) poate ştirbi definitiv şansele de ascensiune profesională a unui tânăr şi poate fi folosită ca instrument de şantaj de către angajatorii care vor dori să oblige stagiarii la activităţi neprevăzute în contract.

–       Proiectul are lacune severe referitoare la pârghiile prin care statul poate să se asigure că aceste stagii îşi îndeplinesc obiectivele pentru care au fost create!

 

ANOSR consideră că termenul de 9 zile în care acest proiect se află în dezbatere publică este absolut insuficient pentru o consultare serioasă și solicită Ministerului Muncii păstrarea proiectelor importante în dezbatere publică timp de 30 de zile și consultarea directă a reprezentanților categoriilor sociale interesate.

Reprezentanții studenților au participat în data de 22 noiembrie la o serie de discuții preliminare cu reprezentanți ai Ministerului Muncii și au trimis o adresă prin care subliniază și detaliază problemele menționate mai sus. Adresa se găsește aici.

„Proiectul de lege are deficiențe extrem de periculoase pentru tineri. Stagiile de practică trebuie reglementate însă trebuie să avem o abordare coerentă care vizează și pregătirea practică din timpul studiilor universitare. Trebuie în același timp ca legea să apere tinerii de abuzuri, nu să le încurajeze! Am transmis Ministerului Muncii observațiile noastre și vom face toate demersurile necesare pentru ca acest proiect de lege să nu avanseze în forma lui actuală!” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR

944 total views, 1 views today

Share.

About Author

Leave A Reply