Guvernul Cioloș a uitat de studenți

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este profund dezamăgită de faptul că, până în prezent, Guvernul Dacian Cioloș nu a adoptat nicio măsură care să faciliteze incluziunea socială a studenților și că nu a dat curs niciuneia dintre propunerile federației în acest sens. În continuare, sistemul de învățământ superior românesc este unul deloc accesibil tinerilor proveniți din categorii defavorizate, iar Guvernul României și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice refuză să conștientizeze și ignoră această situație. În cazul în care, în perioada imediat următoare, guvernul nu va demara acțiuni concrete pentru a pune în practică solicitările studenților, aceștia sunt pregătiți să recurgă și la forme de protest.

Marți, 18.10.2016, Guvernul României a prezentat un bilanț al Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, document care reunește 47 de măsuri ce vizează toate categoriile de vârstă, dar în special copiii și tinerii. Deși unul dintre obiectivele pe care acest pachet își propune să le îndeplinească până în 2020 este creșterea numărului de absolvenți de educație terțiară (deci inclusiv de învățământ superior), nu există nicio măsură care să faciliteze accesul tinerilor proveniți din categorii defavorizate în ciclurile de învățământul superior. ANOSR a propus Cancelariei Primului-Ministru și Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice încă din luna iulie 2016 introducerea în acest pachet a 5 măsuri suplimentare ce vizează exact acest aspect, precum: locuri bugetate alocate pe criterii sociale, burse sociale consistente, coroborate cu servicii de cazare și masă gratuite (în căminele studențești, respectiv cantinele universitare), programe de consiliere și orientare în carieră gratuite (inclusiv școli de vară în universități pentru elevi), burse speciale pentru studenții proveniți din mediul rural care își doresc să se întoarcă în același mediu pentru a profesa sau fonduri mai mari pentru a sprijini achiziționarea de laptopuri și calculatoare de către studenți. Guvernul a ignorat aceste propuneri până în prezent, deși realizarea bilanțului de etapă al pachetului anti-sărăcie era un prilej excelent de a corecta și completa acest document cu noi măsuri, fapt ce ne face să credem că, din punct de vedere al guvernului, tinerii săraci nu au dreptul la învățământ superior.

În discursul său susținut în fața Parlamentului României în cadrul „Orei Premierului” din data de 09.05.2016, Prim-ministrul Dacian Cioloș a promis, în „viitorul apropiat”, „o reformă a sistemului de acordare a burselor în colaborare cu reprezentanții studenților”. În acest sens, ANOSR a transmis Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice în luna iulie 2016 o propunere pentru revizuirea Hotărârii de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenți, documentul care reglementează sistemul de burse studențești și care nu a mai fost actualizat din anul 1998. Printre modificările pe care ANOSR le propune pentru sistemul de burse se regăsesc creșterea ponderii fondului alocat pentru bursele sociale sau acordarea de cazare gratuită în căminele studențești și de masă gratuită la cantinele universitare pentru studenții proveniți din categorii defavorizate. Din păcate, deși reformarea acestui sistem a fost asumată public chiar de premier, MENCȘ nu a început niciun demers în acest sens, ignorând cu desăvârșire propunerile studenților de mai bine de 3 luni.

De asemenea, în luna ianuarie 2016, ANOSR a trimis o adresă către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și către Ministerului Transporturilor solicitând modificarea legislației în vigoare care reglementează transportul pentru studenți pe calea ferată cu mijloacele de transport feroviar intern, astfel încât cupoanele de călătorie să fie eliminate, iar studenții să beneficieze de tarife reduse cu 50% pentru toate călătoriile cu trenul, indiferent de categoria acestuia. Prim-ministrul Dacian Cioloș anunța, în același discurs susținut în fața Parlamentului României în cadrul „Orei Premierului” din data de 09.05.2016, că „se lucrează totodată pentru studenți la renunțarea la tichetele de accelerat pentru călătoriile cu trenul, studiindu-se posibilitatea de a fi înlocuite cu un număr nelimitat de călătorii pe această categorie de trenuri, prin acest demers ducând și la o reducere a procesului de birocrație”. O zi mai târziu, ministrul transporturilor de la acel moment, Dan Costescu, anunța într-o conferință publică faptul că începând cu anul universitar 2016-2017 studenții vor putea achiziționa bilete de călătorie cu trenul cu o reducere de 50% doar în baza carnetului de student, pentru un număr nelimitat de călătorii (față de doar 24 de călătorii/an în prezent), pentru toate categoriile de trenuri. Totuși, la 9 luni de la solicitarea ANOSR și la 5 luni de la asumarea publică a premierului, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru acordarea facilităților elevilor și studenților privind transportul pe calea ferată și cu metroul este în continuare blocat la Ministerul Transporturilor, un nou an universitar debutând cu dreptul studenților la călătorie limitat.

Tot în luna ianuarie 2016, ANOSR a solicitat Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și Ministerului Culturii, fără a primi un răspuns concret în acest sens, adoptarea de măsuri prin care să se asigure de respectarea articolului 205, alineatul (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, în vigoare de peste 6 ani, fără a fi aplicat pe deplin, care prevede că toate instituțiile publice care desfășoară activități culturale (de tip muzeu, teatru, operă, filarmonică, cinematograf etc.) trebuie să acorde tarife reduse cu 75% pentru studenți.

Astfel, deși apreciem multe alte măsuri adoptate de Guvernul Cioloș în alte domenii, suntem dezamăgiți de faptul că studenții au fost ignorați, nu au reprezentat o prioritate pentru acesta și nu s-au regăsit printre beneficiarii direcți ai acțiunilor de până în prezent ale ministerelor de resort. Așadar, solicităm Guvernului României începerea de urgență a demersurilor și adoptarea, până la finalul mandatului, a următoarelor măsuri:

  • includerea în Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei a unor măsuri care să faciliteze integrarea tinerilor proveniți din medii defavorizate în ciclurile de învățământ superior;
  • revizuirea și actualizarea Hotărârii de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenți (nemodificată din anul 1998);
  • adoptarea Hotărârii de Guvern pentru acordarea facilităților elevilor și studenților privind transportul pe calea ferată și cu metroul, care să acorde tuturor studenților dreptul de a beneficia de reducere de 50% la tarifele de călătorie cu mijloacele de transport feroviar, pentru un număr nelimitat de călătorii, indiferent de categoria trenului;
  • adoptarea de măsuri prin care toate instituțiile publice de cultură să respecte art. 205, alin. (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și să acorde reducere de 75% la biletele de acces pentru studenți.

„Deși am avut încredere și răbdare cu actualul guvern și am sperat că problemele semnalate de studenți vor deveni prioritare pentru ministerele de resort și vor fi soluționate cu celeritate, constatăm că în 11 luni de mandat nu a fost adoptată aproape nicio măsură în beneficiul direct al acestora. Suntem dezamăgiți de această atitudine delăsătoare întâlnită în aparatul guvernamental cu privire la aceste subiecte, precum și modul foarte greoi și ineficient în care ministerele colaborează între ele și pun în aplicare asumări publice ale premierului sau solicitări ale societății civile. Colegii noștri din țară ne-au mandatat să găsim soluții prin care problemele cu care studenții se confruntă să fie rezolvate de guvern, iar dacă nu vom constata că lucrările se mișcă într-o direcție favorabilă în mod real, luăm în calcul inclusiv declanșarea unor acțiuni de protest.” – Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR

            Măsurile propuse de ANOSR pentru Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei al Guvernului României, în variantă integrală, pot fi citite AICI.

Propunerea ANOSR pentru modificarea Hotărârii de Guvern privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenți, în variantă integrală, poate fi citită AICI.

Poziția ANOSR cu privire la Programul „Euro200”, în variantă integrală, poate fi citită AICI.

            Demersurile ANOSR în vederea adoptării Hotărârii de Guvern pentru acordarea facilităților elevilor și studenților privind transportul pe calea ferată și cu metroul pot fi consultate AICI.

            Demersurile ANOSR în vederea respectării articolului 205, alineatul (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 pot fi consultate AICI.

3,854 total views, 3 views today

Share.

About Author

Leave A Reply