O nouă echipă, un nou an universitar, aceleași provocări

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a organizat, în perioada 9-17 august la Cluj-Napoca, cel mai important eveniment studențesc la nivel național, Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR), ajuns la cea de a XII-a ediție. Timp de 10 zile, cei aproape 500 de reprezentanți ai organizațiilor studențești din întreaga țară au dezbătut problemele învățământului superior din România, identificând totodată soluții și trasând direcțiile de acțiune pentru următorul an universitar.

Festivitatea de deschidere a avut loc joi, 10 august 2017, în Auditorium Maximum a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și s-a bucurat de prezența unor actori importanți din mediul educațional, precum prof. Liviu Marian Pop, Ministrul Educației Naționale, Gabriel Petrea, Ministrul Consultării Publice și al Dialogului Social, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României, prof. univ. dr. Bogdan Costin Murgescu, președintele Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), dar și reprezentanți ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliului Național al Elevilor din România (CNE), Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

1

Pe parcursul următoarelor zile, studenții prezenți au participat la o serie de ateliere de formare ce au vizat aprofundarea activității de reprezentare studențească și activitatea profesională a studenţilor în funcție de domeniul de studii urmat. Totodată, s-au desfășurat și o serie de dezbateri pe teme de interes a societății române, precum Orașe pentru TINERI, Mișcarea studențească și drepturile fundamentale ale omului, Rolul societății civile în promovarea și apărarea valorilor democratice și În apărarea democrației, statului de drept și a mediului: cum ne putem implica civic?, unde participanții au putut discuta cu reprezentanți importanți ai anumitor structuri care pun accentul pe dezvoltarea tinerilor din mai multe puncte de vedere, precum Federația Tinerilor din Cluj-Napoca, Asociația ACCEPT România, Asociația GoFree, Societatea Academică din România (SAR), Platforma De-Clic.ro, Let’s Do It, Romania! sau Centrul pentru Studiul Democrației.

2

3

Forumul s-a încheiat cu sesiunea formală a Adunării Generale, în cadrul căreia s-a dezbătut strategia federației pentru anul universitar ce urmează să înceapă și s-a ales Biroul de Conducere pentru anul 2017-2018:

Președinte: Ștefan Marius DEACONU

Secretar General: Larisa Mirela DUMITROAEA

Vicepreședinte Educațional: Paul Emanuel MARC

Vicepreședinte Educațional: Horia Șerban ONIȚA

Vicepreședinte Educațional: Artur ȚVENTARNÎI

Vicepreședinte Relații Interne: Petrișor Laurențiu ȚUCĂ

Vicepreședinte Dezvoltare Organizațională: George BUNESCU

Vicepreședinte Relații Internaționale: Alexandru Iulian DREPTATE

Vicepreședinte Relații Publice: Adelina Elena TÎRNOVANU

Vicepreședinte Proiecte: Alexandru STERN

Cenzor: Mihnea George MUNTEANU

21216271_1911200278896224_1388608389_o

Această ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România a fost organizată cu sprijinul Organizației Studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (OSUBB), Ministerului Educației Naționale (MEN), Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca (CCS).

Adunarea Generală a stabilit ca principala prioritate să fie ameliorarea situației din căminele studențești. În contextul lipsei investițiilor majore în infrastructura de resort și a stagnării subvenției acordate de MEN pentru cămine și cantine, situația a ajuns să fie dezastruoasă, căminele studențești din România fiind suprapopulate, lipsite de dotări și cu spații sanitare infecte.

De asemenea, ANOSR va continua să ducă la îndeplinire dezideratele campaniei V.I.S. (Viitorul Implică Studenții), printre care enumerăm o finanțare corespunzătoare a educației, un cadru legislativ stabil și predictibil (în contextul anunțatelor dezbateri privind noua Lege a Educației Naționale), un sistem de consiliere și orientare în carieră finanțat corespunzător, funcțional, cu resurse umane suficiente și bine pregătite, dezvoltarea unui sistem de învățământ cu adevărat centrat pe studenți sau implementarea unui sistem de asigurare și evaluare a calității în învățământul superior corelat cu directivele europene în domeniu, obiectiv, echidistant și performant.

Considerăm că singura șansă pentru dezvoltarea societății românești este investiția în educație și consolidarea unui sistem de învățământ de calitate. Trendul mai pozitiv înregistrat în ultima perioadă trebuie menținut, ținta finală fiind alocarea a 6% din PIB pentru Educație. În plus, milităm în continuare pentru ca etica, integritatea și buna guvernanță, să devină principalele valori pe care se bazează sistemul educațional românesc.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România va continua să fie una din cele mai relevante voci în sistemul de învățământ superior, contribuind la creionarea unor noi politici educaționale, stăruind pentru îndeplinirea dorințelor colegilor din toate centrele universitare și încercând să aducem în discuție problemele studenților din România, în cadrul Conferinței Ministeriale ce va avea loc în 2018, la Paris, prin intermediul European Students Union. Avem speranța că într-un interval rezonabil de timp, situația căminelor studențești se va ameliora, aceasta fiind prioritatea zero a ANOSR pe termen scurt.” declară Marius Deaconu, președinte ANOSR

 

1,837 total views, 7 views today

Share.

About Author

Leave A Reply