Perspicacitatea, criteriu de finanțare a proiectelor studențești

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în calitate de reprezentant legitim al studenților din România, condamnă neseriozitatea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret în ceea ce privește organizarea Concursului Național de Proiecte Studențești.

ANOSR consideră inacceptabil faptul că după o amânare de 7 zile a afișării rezultatelor concursului de proiecte datorită unor „sesizări”, timp în care a fost neclar ce se întâmplă cu proiectele depuse și când vor fi afișate rezultatele concursului, ANST a solicitat, literalmente de pe o zi pe alta, un alt document obligatoriu. Astfel, în data de 10 Septembrie ANST a publicat pe situl propriu un anunț prin care informează organizațiile aplicante că trebuie să depună până pe data de 11 Septembrie ora 16:00 o declarație suplimentară.

ANOSR consideră că principala instituție responsabilă de sprijinirea tinerilor și studenților în derularea activităților proprii ar trebui să îi trateze pe aceștia cel puțin cu seriozitatea pe care o cere din partea lor. Astfel, respectarea legii de către metodologia de concurs ar trebui verificată înaintea lansării concursului, nu după trimiterea aplicațiilor, iar calendarul anunțat de instituție ar trebui respectat. Dat fiind faptul că proiectele studențești ar trebui să înceapă pe 22 Septembrie, întârzierile au un impact direct asupra calității acestora și capacității organizațiilor aplicante de a își definitiva strategia, inclusiv calendarul proiectelor și bugetul, pentru perioada de toamnă.

Astfel, ANOSR solicită ANST evaluarea de urgență a proiectelor depuse, acceptarea declarației menționate până la o dată ulterioară în cazul în care va fi necesar și stabilirea unor proceduri interne clare de elaborare a metodologiilor instituției, prin care să se evite astfel de situații în viitor.

3,204 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply