Prima Mobilitate Internă a Studenților Români

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a realizat prima mobilitate internă din România. Bazele obiectivului ANOSR a fost puse în cadrul dezbaterii „Mobilitatea studenților”, pe care ANOSR a organizat-o în parteneriat cu federația sindicală Alma Mater în data de 28 august 2008. La dezbatere au fost prezenți reprezentanți din Administrația Prezidențială, Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, Consiliul Național al Rectorilor, Conducerile Universităților.

Primul răspuns la inițiativă ANOSR a venit din partea domnului rectorului Universității Politehnica din Timișoara, domnul Nicolae Robu, care a încheiat un acord bilateral împreună cu domnul rector Radu Munteanu de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Astfel în urma acestui acord începând din data de 21 octombrie se va desfășura pe o perioadă de 3 săptămâni prima mobilitate internă. Pionierii acestui mecanism sunt Bogdan Ciontu, student în anul II la Facultatea de Mecanică din Timișoara, specializarea Autovehicule rutiere și Mihai Vilcea, student în anul III la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara, secția Calculatoare și Tehnologia informației. Pe toată această perioadă ei vor sta în căminele Universității Tehnice din Cluj-Napoca, participând la toate cursurile și laboratoarele aferente anului în care studiază.

“Acești studenți au fost pionierii mobilitățiilor interne, ele continuând, sperăm noi, printr-o serie de noi acorduri bilaterale încheiate între diferite Universități din alte mari centre universitare din țară.” Cezar Mihai Hâj – Președinte ANOSR

În continuare ANOSR va sprijini realizarea mobilităților interne atât la nivelul ciclului de licența, master, doctorat cât și la nivelul corpului academic.

3,367 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply