Prima mobilitate internă pentru studenții români

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a convins rectorii universităților politehnice din București și Timișoara să demareze primul program de mobilitate internă pentru studenții români în anul universitar 2008-2009. Obiectivul ANOSR a fost atins în cadrul dezbaterii „Mobilitatea studenților”, pe care alianța a organizat-o în parteneriat cu federația sindicală Alma Mater joi, 28 august, unde au fost prezenți reprezentanți din Administrația Prezidențială, Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

Primul răspuns la inițiativa ANOSR a venit din partea domnului Nicolae Robu, rector al Universității Politehnica din Timișoara, care i-a propus doamnei Ecaterina Andronescu, rector al Universității Politehnica din București și președinte al Consiliului Rectorilor din România (CNR), să semneze prima convenție privind recunoașterea academică a creditelor de studii între cele două universități.

Acceptul doamnei Andronescu și discuția ulterioară cu domnul Robu reprezintă primul pas al universităților românești către progrămele de mobilitate internă. Cei doi rectori și-au asumat, astfel, implementarea, pentru anul universitar 2008-2009, a unui prim program de mobilitate internă pentru studenți. Mai mult, cei doi rectori s-au înțeles să semneze aceeași convenție propusă de domnul Robu și cu restul universităților politehnice din țară, precum cele din Brașov și Craiova.

La discuția deschisă de către ANOSR pentru a rezolva problema mobilităților românești pentru studenți au participat partenerii evenimentului, reprezentați de domnul Răzvan Bobulescu (președinte Alma Mater), apoi domnul Cristian Preda (consilier prezidențial în Departamentul de Educație și Cercetare din Administrația Prezidențială), domnul Remus Pricopie (secretar de stat pentru învățământul superior în cadrul MECT), domnul Ion Ciuca (director al Direcției de Finanțare din Învățământul Superior din cadrul MECT), doamna Ecaterina Andronescu (președinte al Consiliului Național al Rectorilor și rector al Universității Politehnica București) și gazda evenimentului, domnul Jan Sadlak (rector UNESCO CEPES).

Dezbaterea „Mobilitatea studenților” este parte din campania europeană „Let’s Go!”, organizată de către Uniunea Europeană a Studenților (ESU), unde ANOSR este unicul reprezentant al studenților din România și de către Education International.

3,272 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply