România, țară cu educație de subzistență!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) consideră că bugetul de 3,14% din PIB (4,4 Miliarde Euro) anunțat de Guvernul României prin „Bugetul Cetățeanului” condamnă Educația și Cercetarea la încă un an de subperformanță și inechitate, cu efecte grave asupra dezvoltării pe termen lung a României.

ANOSR și CNE atrag atenția asupra faptului că cea mai profitabilă și importantă investiție pentru un stat este cea făcută în educație și solicită suplimentarea bugetului pentru acest domeniu și prevederea unei creșteri anuale care să conducă rapid la respectarea procentului de 6% din PIB asumat de partidele politice din România prin Pactul Național pentru Educație.

Reprezentanții studenților români au solicitat deja o întâlnire oficială cu Miniștrii responsabili de Educație și Învățământ Superior pentru a discuta prioritățile studenților, inclusiv cele asumate deja de reprezentanții puterii și cele care constituie obligații legale. Dintre asumările și obligațiile legale existente amintim:

  • Creșterea subvenției cămine – cantine cu 30% (o creștere a fost agreată de Ministrul Ecaterina Andronescu în mandatul anterior, fără specificarea procentului minim);
  • Respectarea prevederilor Statutului Studentului și Legii nr. 1/2011 a Educației Naționale privind facilitățile acordate studenților și valoarea burselor;
  • Creșterea veniturilor tinerilor angajați din educație și a medicilor rezidenți prin acordarea de deduceri fiscale și a altor măsuri – asumat prin programul de guvernare al Uniunii Social Liberale, punctul 73 (documentul publicat înainte de alegerile parlamentare – „Propunem și implementăm un SISTEM DE DEDUCERI FISCALE PENTRU MEDICI ȘI/SAU CADRE DIDACTICE, în vederea stimulării rămânerii în sistem a resursei umane de calitate.” [1]) și sugerat prin programul de guvernare 2013 – 2016 bazat pe ”principiul protejării şi încurajării familiei, ceea ce înseamnă acces la locuinţe decente, la educaţie şi sănătate de calitate, la infrastructuri şi comunicaţii moderne, la mediu sănătos, la timp liber” și care prevede „Asigurarea unui sistem de salarizare şi motivare financiară corespunzător rolului pe care cadrul didactic îl îndeplineşte în societate” [2]
  • Investiții în construirea de cămine și alte măsuri menite să asigure accesul tinerilor din familii cu venituri reduse și alte categorii defavorizate la învățământul superior: asumat indirect prin programul de guvernare 2013 – „accesul liber şi egal la educaţie şi la sănătate şi care să asigure cetăţenilor români o viaţă demnă” [2]

Reprezentanții elevilor din România aduc la cunoştinţă Guvernului României priorităţile elevilor, conform asumărilor reprezentanţilor instituției:

  • Revizuirea planurilor cadru şi a curriculumului, pentru revizuirea conţinuturilor manualelor şcolare; adaptarea învăţământului profesional şi tehnic la cerinţele agenţilor economici; [2]
  • Modernizarea procesului de predare-învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării; conectarea tuturor şcolilor la internet prin conexiuni de mare viteză, obiectiv stipulat în programul de guvernare al Uniunii Social Liberale [1] şi sugerat în programul de guvernare 2013-2016;[2]
  • Investiţia în construirea campusurilor şcolare destinate asigurării serviciilor de educaţie până la nivel liceal (burse, cantine, cămin şi/sau transport zilnic asigurat) [1]
  • Investiţia în construirea şi reabilitarea bazelor sportive, respectiv a secţiilor sportive de la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar. [1]

ANOSR, CNE și o serie de alte organizații au transmis încă din Octombrie principalilor decidenți politici o listă de priorități deosebit de importante în viziunea tinerilor, prin „Scrisoarea Deschisă pentru Viitorul României”. Aceasta poate fi consultată aici: http://www.anosr.ro/semneaza-petitia/

„Degeaba vorbim despre educație ca prioritate națională dacă o finanțăm cu jumătăți de măsură. De la fuga tinerilor de locuri de muncă în educație la fapul că cei din mediul rural, din familii sărace sau dezavantajate ajung cu greu să termine o facultate, problemele sunt foarte clare, foarte mari și au fost prezentate în nenumărate rânduri. Este timpul ca decidenții să trateze cu mai multă responsabilitate viitorul României!” Mihai Dragoș, Președinte ANOSR.

Referințe utile:

[1] Programul de guvernare al USL propus în campania electorală pentru alegerile parlamentare: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2012-11-8-13575712-0-program-guvernare-usl.pdf

[2] Programul de guvernare 2013-2014: http://www.gov.ro/programul-de-guvernare-2013-2016__l1a117322.html

 

949 total views, 2 views today

Share.

About Author

Leave A Reply