Semnal de alarmă al studenților din SE Europei!

0

Reprezentanții studenților din Sud-Estul Europei, reuniți la București, acuză statele din regiune că nu fac suficiente eforturi pentru ca tinerii din familii cu venituri reduse, cu dizabilități, aparținând unor minorități etnice sau proveniți din mediul rural să aibă șanse comparabile în a urma și a termina o facultate cu ceilalți tineri.

Federațiile studențești din cadrul Inițiativei Sud-Est Europene s-au reunit la București, la invitația Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), pentru a dezbate probleme comune ale studenților din regiune, concentrându-se în special asupra serviciilor sociale pentru studenți. Cu această ocazie reprezentanții studenților au adoptat o declarație comună legată de serviciile sociale studențești și o publicație cu analizele făcute va fi lansată în câteva săptămâni.

Deși documente internaționale precum Declarațiile Ministeriale Bologna, semnate de către Miniștri sau Guverne, își asumă cu tărie asigurarea unui învățământ echitabil, accesibil fără bariere de ordin financiar, etnic, legate de dizabilități sau proveniență din mediul rural, studenții constată că ponderea acestor grupuri în învățământ este cu mult sub ponderea lor în societate în general și consideră că s-au luat mult prea puține măsuri pentru rezolvarea problemelor.

Studenții le cer Guvernelor și Instituțiilor de Învățământ Superior să ia măsuri legate de granturi, burse, cămine dar și pentru a asigura consiliere de calitate pentru elevi și studenți, acces gratuit la jurnale de specialitate și alte materiale de studiu, acces gratuit la internet în campusuri și condiții pentru ca persoanele cu dizabilități să poată participa în activitățile educaționale, sociale și culturale asociate studenției.

Reprezentații studenților își asumă să monitorizeze reformele în asigurarea echității în sistemele educaționale și afirmă că vor să lupte pentru măsuri eficiente care să abordeze și să rezolve problemele semnalate.

„Uităm, deseori, să ne uităm cu grijă tocmai la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin pentru a putea să fie membri activi ai societății, a contribui la dezvoltarea acesteia și pentru a beneficia de șanse egale cu majoritatea la o viață împlinită. Am organizat acest eveniment tocmai pentru a vedea cât de mult au uitat guvernele noastre de acești oameni și pentru a le da un impuls să își analizeze strategiile, să le îmbunătățească și să facă investițiile și reformele care se impun!” Mihai Dragoș, Președinte ANOSR

Semnatarii declarației sunt: ANOSR – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, SUS – Studentska Unija Srbije (Serbia), SKONUS – Student Conference of Serbian Universities (Serbia), NSUM – National Student Union of Macedonia (Macedonia), NASC – Nacionalno Predstavitelstvo na Studetskite Saveti v Republika Bulgaria (Bulgaria), UBS – Barski Studentski (Bulgaria), SSU – Studentska Organizacija Slovenije (Slovenia). Susțin această declarație: SAMOK – Suomen ammattikorkeakouluopiskelijakuntien liitto (Finlanda), PSRP –          The Students` Parliament of the Republic of Poland (Polonia), ANSA – Armenian National Students` Association (Armenia), CNE – Consiliul Național al Elevilor (România) și ESU – European Students’ Union (Organizaţia Europeană a Studenţilor).

Textul declarației în limba română aici.

Texul declarației în limba engleză aici.

765 total views, 1 views today

Share.

About Author

Leave A Reply