Burse

Articole din Legea Educației nr 1/2011 care fac referire la bursele studențești:

Art. 12.(1) Statul susține antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și studenții cu probleme și nevoi sociale, precum și pe aceia cu cerințe educaționale speciale.
(2) Statul acordă burse sociale de studii elevilor și studenților proveniți din familii defavorizate, precum și celor instituționalizați, în condițiile legii.
(3) Statul acordă premii, burse, locuri în tabere și alte asemenea stimulente elevilor și studenților cu performanțe școlare și universitare, precum și cu rezultate remarcabile în educația și formarea lor profesională sau în activități culturale și sportive.
(4) Elevii și studenții care beneficiază de burse sociale de studii pot primi și burse pentru performanțe școlare și universitare.
(5) Statul și alți factori interesați susțin financiar activitățile de performanță, de nivel național și internațional, ale elevilor și studenților.

Astfel, conform Art.12. alin. (4), începând cu anul universitar 2011-2012, bursele sociale se pot cumula cu alte tipuri de burse (merit, studiu, performanță etc.)

Art. 223.(10) Studenții beneficiază de burse de performanță sau de merit, pentru stimularea excelenței, precum și de burse sociale, pentru susținerea financiară a studenților cu venituri reduse. Cuantumul minim al burselor sociale se propune anual de către CNFIS, ținând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare.

Art. 199.(3) O persoană poate fi admisă și înmatriculată ca student concomitent la cel mult două programe de studii, indiferent de instituțiile de învățământ care le oferă. Orice subvenție financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai într-o singură instituție de învățământ superior, pentru un singur program de studii. În cazul studenților care se transferă între universitati sau programe de studii, subvențiile urmează studentul.

Art. 206.(1) Statul român acordă anual, prin hotărâre a Guvernului, un număr de burse pentru școlarizarea studenților străini. Aceste burse sunt atribuite doar acelor universități și programe de studii care îndeplinesc cele mai ridicate standard de calitate, indiferent dacă sunt de stat sau particulare.

Art. 205.(10) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului poate acorda anual burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate din fonduri constituite în acest scop. Aceste burse se obțin prin concurs organizat la nivel național.
(11) La concursurile pentru obținerea burselor prevăzute la alin. (10) pot participa studenții și absolvenții instituțiilor de învățământ superior de stat și cei ai instituțiilor de învățământ superior particular acreditate.

Art.224. Statul român poate acorda anual burse pentru sprijinirea etnicilor români din țări învecinate și a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate, care doresc să studieze în cadrul unităților și instituțiilor de învățământ de stat din România.

30,078 total views, 45 views today