Servicii medicale

Informații cu privire la serviciile sociale asigurate de către universitățile de stat studenților

1. Statutul Social al Studentului din România – această analiză și-a propus să analizeze costurile învățământului superior și măsura în care acestea reprezintă un factor important în decizia unui individ de a urma sau nu un ciclu de studii. Astfel, datele evidențiate au fost rezultate slabe ca urmare a lipsei politicilor de acces în învățământul superior din România. În linii mari, analiza a reflectat asupra dimensiunii de acces în învățământul superior, analizând diferitele barie financiare pe care le întâmpină un student în parcurgerea traseului educațional, asupra taxelor “ascunse” ale educației, a căminelor, cantinelor, centrelor de consiliere și transferuri.
Problemele identificate în urma realizării acestui studiu au fost numeroase în fiecare dintre domeniile analizate, iar în urma identificării acestor aspect deficitre ANOSR a propus câteva soluții de îmbunătățire.

Puteți lectura studiul integral aici.

2. Nevoile sociale ale studenților din România – o prioritate ce necesită soluții – este cel mai mare studiu realizat vreodată în mediul studențesc, având la bază opiniile a aproximativ 20.000 de studenți chestionați. Analiza cuprinde analize cu privire la: taxele de studiu, alte taxe percepute de către universităţi, condițiile din cămine și cantine, bursele studențești și alte servicii sociale oferite de universităţi.
Astfel, în urma realizării acestui studiu, am lansat recomandări de soluționare a problemelor întâmpinate, iar dintre aceste aspecte deficitare enumerăm:
• 70% dintre studenții români au venituri sub 500 lei/lună
• 65% dintre studenți se întrețin numai din veniturile părinților și ale rudelor
• 25% dintre studenți au un job full sau part time
• 71% din studenți consideră valoarea taxei de studiu ca fiind mare și foarte mare
• 90% dintre studenți nu sunt informați cu privire la modul de cheltuire a regiei de cămin
• 80% dintre studenți consideră că bursa nu acoperă sau acoperă parțial cheltuielile pentru masă şi cazare
• 50% dintre studenți nu sunt motivați de valoarea bursei în a-și îmbunătăți rezultatele academice

Puteți citi studiul integral aici.

3. Echitate în Educație – Situația căminelor studențești din România – această analiză a fost încă o confirmare a faptului că în România se resimt încă efectele inechității sistemului educațional prin existența barierelor de natură economică și socială, adevărate obstacole pentru studenți În calea accesării, urmării și finalizării unui traseu educațional de calitate. Educația ajunge astfel dintr-un drept garantat prin Constituție, într-o promisiune iluzorie blocată de obligații financiare greu sau imposibil de acoperit.
De asemenea, această analiză a adus pentru prima dată în lumină cifrele și statisticile alarmante din învățământul superior, date obținute în urma procesului de colectare a datelor de la universități de către UEFISCDI.
Concluzia principală la care s-a ajuns în urma realizării studiului este aceea că România, mai mult decât orice alt stat, trebuie să înceapă să investească urgent și responsabil în educație.

Puteți citi studiu integral aici.

4. Statusul Serviciilor sociale asigurate de Unviersitatile de Stat din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se preocupă constant de viața studenților pe care îi reprezintă, pentru a putea să lupte pentru apărarea drepturilor lor cunoscând care le sunt nevoile reale, îndeplinind mereu rolul de partener proactiv în educație.

Cu scopul de a crește gradul de transparentă din același segment al învățământului superior, ANOSR a realizat o radiografie a condițiilor actuale ale căminelor și cantinelor deținute de către universitățile de stat din România, căutând să ofere,într-un mod centralizat, informații foarte ușor accesibile actualilor și viitorilor studenți, dar și tuturor celor interesați de statusul acestor unități în România. Principalele informații disponibile pe site-ul ANOSR cuprind date privind:

  • Numărul de  locuri în căminele universităților și condițiile de cazare
  • Regiile de cămin practicate de fiecare universitate
  • Situația cantinelor
  • Tipuri de burse și valoarea acestora

Considerăm astfel că ANOSR ajută toate părțile implicate în procesul educațional – studenți, reprezentanți ai universităților și reprezentanți ai autorităților responsabile – să conștientizeze care este situația actuală a căminelor, cantinelor universitare precum și a burselor, în vederea creării premizelor unor discuții și previziuni pentru elaborarea de strategii de îmbunătățire a acestei situații în favoarea studenților, subliniind încă odată necesitatea găsirii de soluții în vederea creșterii investițiilor în acest domeniu și a gradului de participare, pe deoparte a statului și, pe de altă parte, a instituțiilor de învățământ superior în asigurarea unor condiții decente de trai și studiu pentru studenții înmatriculați.

*Datele prezentate în această nouă rubrică sunt: transmise de către universități în urma solicitărilor noastre; centralizate din datele utilizate în procesul de clasificare a universităților; transmise de universități către CNFIS.

Puteți să consultați centralizarea integrală aici.

9,985 total views, 20 views today