START: CONSTRUCTIO ACADEMICA!

0

În perioada 12 noiembrie – 10 decembrie 2007 Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR – desfășoară Proiectul Național: ” Constructio Academica” .

Proiectul se desfășoară simultan în 13 centre universitare din țară și are în cadrul lui o serie de evenimente naționale menite să conștientizeze studentul de statul său în cadrul comunității academice și să creeze un cadru favorabil unui învățământ de calitate.

Campania a fost gândită și adaptată în funcție de nevoile studenților având ca și suport următoarele linii directoare de acțiune: reprezentarea studenților, învățământul centrat pe student, calitate în educație. Astfel, în cadrul campaniei se vor desfășura următoarele evenimente:

Training „Sisteme democratice de reprezentare a studenților”

Campanie de conștientizare și informare „Caută-ți reprezentantul!”

Training „Reprezentare și negociere”

Lansare site-uri

Campanie „Transparentă în universități”

Training of Trainers (ToT) Bologna

Campanie „Profesorul Bologna”

Gala de premiere „Profesorul Bologna”

Publicare materialului informativ „Satisfacția studenților”

Concurs de creație „Studenți satisfăcuți”

Devenită deja o tradiție pentru aducerea studentului mai aproape de mediul academic românesc, Constructio Academica este o continuare a Campaniei „ Săptămână Bologna în Universități”, campaniei ce a câștigat premiul I la Gala Societății Civile, la secțiunea Educație și Cercetare .

Prin această campanie vom arăta că, activitatea noastră înseamnă mult mai mult, înseamnă să schimbăm paradigme de gândire și să stimulăm reformele din mediul academic. Arată că noi știm cum, avem responsabilitatea și putem să Reprezentăm Viitorul!

Vă așteptăm duminică, 11 noiembrie 2007, ora 11:00 la Lansarea Proiectului Național Constructio Academica, care va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din București, sala 5 (Calea Plevnei, nr. 61, sector 1).

2,364 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply