Studenții din România, dezamăgiți de ignoranța reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării Științifice

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă public dezamăgirea cu privire la modul superficial în care reprezentanții ministerului au tratat solicitările studenților de a le reacorda procentul de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorului. Cu toate că acțiunile de protest s-au oprit la începutul acestei săptămâni, studenții sunt pregătiți să se întoarcă oricând în amfiteatre și să deruleze și alte acțiuni de protest, și mai consistente, în cazul în care se observă că propunerile lor pentru reforma sistemului educațional românesc nu se concretizează.

Acest sentiment dezamăgitor survine în urma întâlnirii de săptămâna trecută dintre reprezentanții ANOSR și cei ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice, unde cei din urmă au decis să iasă în față cu ideea unui nou proiect legislativ prin care se dorește o reformă a sistemului educațional, despre care nu avem nicio garanție că va fi implementat la finele anului, așa cum și-au asumat, în loc să empatizeze cu revendicările studenților și să ia măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor urgente.

Studenții își vor concentra atenția înspre crearea unei viziuni cu propuneri concrete pentru reforma sistemului educațional românesc, propuneri menite să respecte drepturile studenților și să crească nivelul calitativ al sistemului educațional românesc.

În acest sens, ANOSR anunță derularea unei serii de dezbateri în cadrul cărora vor fi invitați să participe toți membrii comunităților universitare în vederea găsirii unor soluții fezabile pentru viitorul educației din România, iar concluziile vor fi trimise ministerului pentru a fi implementate prin noul proiect de lege.

„Cu toate că acțiunile noastre au avut o amploare însemnată, reprezentanții ministerului educației au decis să ignore studenții din nou. Suntem pregătiți oricând să derulăm acțiuni de protest mult mai puternice, în cazul în care nu ne sunt luate în considerare solicitările cu privire la noua lege a educației. Suntem profund dezamăgiți încă o dată de modul în care se spală pe mâni reprezentanții ministerului cu privire la problemele studenților, dar cu toate astea nu ne vom lăsa bătuți și vom continua acțiunile cu o serie de dezbateri împreună cu ceilalți membri ai comunității universitare și vom reveni cu niște propuneri concrete pentru noul proiect de lege a educației.” – Cristi POPESCU, președinte ANOSR

1,072 total views, 2 views today

Share.

About Author

Leave A Reply