Studenții își stabilesc acțiunile viitoare la Alba-Iulia

0

Liderii studenților din toată țara se reunesc în aceste zile la Alba-Iulia pentru a discuta problemele actuale ale sistemului de învățământ superior și pentru a-și stabili strategia de acțiune pentru perioada următoare. Întâlnirea are loc în cadrul Adunării Generale care va avea loc în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, organizată fiind de Liga Studenților din Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia (LSUA).

Printre principalele teme pe care aceștia le vor discuta se numără bugetul alocat educației pentru 2015 care va fi propus de Guvern în această perioadă, metodologia de finanțare a universităților care urmează să fie adoptată de Ministerul Educației Naționale, precum și câteva aspecte importante din Strategia Națională pentru Învățământ Superior 2014-2020, aflată în dezbatere publică.

Studenții așteaptă creșteri de fonduri la bugetul educației și creșterea finanțării per student, o metologiestabilă de finanțare a universităților care să țină cont de nevoile de dezvoltare ale acestora pentru a putea asigura o educație de calitate pentru toți studenții și posibilii studenți și asigurări clare că formele de sprijin financiar pentru studenți nu vor fi înlocuite e credite care ulterior vor trebui plătite de studenți.

În funcție de răspunsurile pe care le vor primi de la guvernanți în perioada următoare în legătură cu aceste aspecte, își vor stabili calendarul acțiunilor următoare, nefiind exclusă varianta protestelor studențești, dacă va fi cazul.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia și al Ministerului Tineretului și Sportului.

”Prezența liderilor studenților din România la Alba-Iulia de 1 decembrie nu este doar o formă prin care aceștia își arată respectul față de valorile și principiile românești, ci și un simbol al faptului că studenții pot aduce schimbarea pe care societatea o așteaptă dacă sunt uniți. Vom avea câteva zile de dezbateri intense, care la final ne vor da o imagine clară a modului în care va trebui să ne poziționăm în perioada următoare față de acțiunile clasei politice. Obiectivul nostru principal este acum creșterea bugetului alocat educației și suntem nerăbdători să vedem propunerea de buget a Guvernului și reacțiile din partea Parlamentului și a Președintelui. A fost o toamnă plină de promisiuni electorale cu privire la modul în care va fi tratată și finanțată educația și așteptăm acum acțiuni ferme din partea celor care au decizia în mână” – Cristi Popescu, președinte ANOSR

1,993 total views, 2 views today

Share.

About Author

Leave A Reply