Studenţii pentru UMF Iași: simple surse de venit, nu parteneri în procesul educațional

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) condamnă atitudinea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași cu privire la proprii studenți. Începând de la recentele creșteri nejustificate și netransparente ale taxelor de școlarizate, continuând cu nivelul ridicat al altor taxe, cu numeroasele abateri de la normele de etică și integritate semnalate în spațiul public și tolerate de comunitatea academică a universității sau cu îngrădirea anumitor drepturi ale studenților sau a accesului acestora la anumite resurse educaționale de calitate, este dezamăgitor să constatăm că în Spațiul European al Învățământului Superior încă există instituții care își tratează studenții ca pe niște clienți – surse de venit, nu ca pe niște parteneri cu drepturi depline cărora să le confere toate drepturile și facilitățile de care au nevoie pentru o dezvoltare armonioasă, cum ar fi normal și cum statuează principiile Procesului Bologna, sistem din care România face parte.

Printr-o decizie a Senatului universitar din 14 iunie 2017, adoptată în cadrul punctului Diverse de pe ordinea de zi și fără a fi dezbătută în prealabil cu cei care vor suporta consecințele acestei hotărâri, studenții, s-a stabilit într-un mod total netransparent ca taxele de școlarizare să crească cu 25%, de la 6.000 lei la 7.500 lei, afectând 5.242 de studenți dintr-un total de 8.996 total studenți la ciclul de studii licență, adică 58,27% din numărul total de studenți ai universității.

Răspunsul UMF Iași la un comunicat emis de asociațiile studențești legal constituite ce funcționează în cadrul universității (Societatea Studenților Mediciniști din Iași, Societatea Studenților Farmaciști din Iași, Societatea Studenților Stomatologi din Iași și Asociația Studenților Bioingineri) conține o serie de erori și dezinformări, blamând, printre altele, „Asociația” (sic! Agenția – n. a.) Română „pentru” (de – n. a.) „Asigurarea” (Asigurare a – n. a.) Calității în Învățământul Superior (ARACIS) pentru creșterea acestor taxe, fapt total fals, ARACIS nerecomandând vreodată universității să mărească taxele de școlarizare.

De asemenea, universitatea bagatelizează concepte precum „spiritul transparenței și predictibilitatea”, de vreme ce consideră că a anunțat creșterea taxelor de școlarizare „cu 4 luni înainte de începerea viitorului an universitar, și înaintea deschiderii procesului de înscriere la admitere”. În primul rând, semnalăm faptul că de la data deciziei de creștere a taxelor, votată fără vreo dezbatere prealabilă, în mod total netransparent, și până la începutul anului universitar sunt mai puțin de 4 luni, și menționăm faptul că astfel de măsuri, în mod normal, ar trebui să se ia cu mult mai multe luni înainte, în contextul unor discuții despre bugetul instituției de învățământ superior, și să fie anunțate cel târziu odată cu criteriile de admitere pentru următorul an universitar, ce, conform normelor legale, trebuie făcute publice cu cel puțin 6 luni înainte desfășurării concursului de admitere (deci, cel târziu în luna ianuarie pentru fiecare an universitar).

În plus, afirmația că „UMF Iași rămâne universitatea de medicină din țară cu cele mai mici taxe de școlarizare la studiile de licență de șase ani” este una falsă, întrucât Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara percepe studenților taxe mai mici decât cele adoptate de UMF Iași.

Având în vedere bugetul de venituri și cheltuieli al UMF Iași, nu considerăm în niciun fel justificată creșterea taxelor de școlarizare, considerând că oricum deja nivelul acestora era prea ridicat.

Presiunile la care au fost supuși reprezentanții organizațiilor studențești după ce au emis respectivul comunicat de presă, pentru a emite o poziție în care să se dezică de protestul organizat de alți studenți ai universității, precum și modul în care Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” înțelege să trateze studenții, drept „bancomate fără drepturi, doar cu obligații” ne duce cu gândul la alte epoci, în care principiile democratice lipseau cu desăvârșire și metodele de intimidare erau o regulă, și care nu au nicio legătură cu Spațiul European al Învățământului Superior al anului 2017.

Studenții, indiferent de universitatea la care studiază, au o serie de drepturi statuate în Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului drepturilor și obligațiilor studentului. ANOSR va susține orice inițiativă studențească ce contribuie la apărarea și promovarea acestor drepturi și va încuraja orice studenți care vor să lupte pentru drepturile care li se cuvin. Suntem dezamăgiți de faptul că la cinci ani de la adoptarea acestui document fundamental în procesul de reprezentare al studenților, există încă universități care nu respectă aceste prevederi și reprezentanți ai conducerilor acestor instituții care consideră că aplicarea legislației în vigoare este opțională, UMF Iași fiind un exemplu elocvent în acest sens.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) va monitoriza în continuare modul în care drepturile studenților sunt respectate în toate universitățile din țară și va reacționa de câte ori e necesar, atrăgând atenția, totodată, reprezentanților conducerilor universităților că studenții sunt beneficiarii primari ai educației și trebuie tratați ca parteneri cu drepturi depline, cărora să le fie garantate toate drepturile necesare pentru un act educațional echitabil și de calitate, și încurajând studenții să lupte pentru drepturile lor ori de câte ori constată o încălcare a acestora, prin toate mijloacele legale disponibile, inclusiv prin forme de protest sau acțiuni în instanță.

De asemenea, facem apel la conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași să nu mai trateze studenții ca surse de venit, să revină asupra deciziei de creștere a taxelor de școlarizare, să investească mai mult în respectarea drepturilor acestora și în asigurarea de resurse educaționale de calitate, să se consulte permanent cu aceștia și să le încurajeze spiritul critic și să dezvolte mecanisme eficiente și ferme de combatere a corupției în interiorul universității.

2,790 total views, 20 views today

Share.

About Author

Leave A Reply