Studenții, profesorii și societatea civilă reîncep lupta pentru universități curate!

1

Vă așteptăm alături de noi miercuri, la lansarea celei de-a III-a ediții a Coaliției pentru Universități Curate.

„Sistemul de învățământ e la pământ, credeți-mă pe cuvânt” este mesajul de protest care a fost afișat acum 3 ani de o studentă a Universității Babeș-Bolyai la festivitatea de  absolvire a facultății. Mesajul ei surprinde trista realitate a sistemului nostru de educație, distrus în cei 25 de ani de guvernare iresponsabilă, în care studenții, elevii, uneori și profesorii și societatea per ansamblu devin victime ale proastei guvernări care se reflectă în instituțiile publice românești, inclusiv la nivelul universităților.

Suntem conștienți de problemele sistemului de învățământ superior, pe o parte dintre ele le-am adus în atenția publică acum 5 ani în cadrul primelor două ediții ale proiectului Coaliția pentru Universități Curate ale cărui rezultate pot fi consultate aici. Am demonstrat atunci că integritatea universitară este una dintre problemele majore ale sistemului de educaţie şi că se circumscrie problemei generale a corupţiei, universitățile fiind transformate în fabrici de diplome din care sunt aproape nelipsite cazurile de corupție, nepotism, clanuri de familie, avansările nebazate pe merit, lipsa transparenței, slaba performanță academică, iar regulile privind plagiatul sunt complet ignorate. La acestea se adaugă și problemele generale ale învățământului superior și cercetării științifice, precum slaba finanțare, abandonul, neactualizarea conținutului de studiu și a metodelor de predare, politizare, desființări de instituții fără argumente valide, ordonanțe de urgență care modifică Legea Educației peste noapte fără consultarea actorilor și multe altele.

Aceste probleme nu pot rezolvate prin acțiune individuală, ci prin alianțe între organizațiile, grupurile și persoanele direct interesate de remedierea problemelor anterior menționate. De la acest principiu a luat naștere Coaliția pentru Universități Curate, care în acest an reunește deja 9 organizații și 9 personalități de înaltă ținută academică și morală pentru care integritatea în educație constituie o prioritate și care vor face front comun împotriva abuzurilor, ilegalităților și  comportamentelor imorale practicate în mediul universitar românesc.

Miercuri (27 mai 2015)  dăm startul oficial al celei de-a treia ediții a Coaliției pentru Universități Curate, proiect în cadrul căruia vom evalua și monitoriza a integritatea și buna guvernare în universitățile publice, vom căuta soluții la problemele identificate și vom demasca public neregulile găsite. Promitem să nu iertăm nimic!

Ne începem treaba încă de la lansare, așa că tot miercuri, în cadrul aceluiași eveniment vom prezenta Topul transparenței paginilor web a universităților și vom discuta  dezbatere pe tema integrității și bunei-guvernări în universități studenţi, profesori, membri ai organizaţiilor non-guvernamentale și jurnalişti.

Vă așteptăm alături de noi, fie că sunteți studenți, profesori sau cetățeni care mai au un gram de speranță că putem ridica sistemul de învățământ de la pământ și că împreună putem construi universități curate, în care integritatea să constituie o valoare fundamentală.

Evenimentul  se va desfășura pe data de 27  mai  2015, începând  cu  ora  10:00 la  Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, Șoseaua Panduri nr. 90, fiind realizat cu sprijinul Asociației Studenților din Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultății de Psihologie și Științele Educației și al Universității din București.

Acesta face parte din proiectul „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților şi schimbul de bune practici” realizat ”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și care durează 2 ani. Societatea Academică din România (SAR), alături de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) și Federația Studenților din Elveția (VSS-UNES-USU).

 Organizații membre ale Coaliției pentru Universități Curate (la 21 mai 2015):

  • Societatea Academică din România (SAR)
  • Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)
  • Federația Națională Sindicală „Alma Mater” (Alma Mater)
  • Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS)
  • Centrul pentru Politici Educaționale (CPE)
  • Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR)
  • Centrul pentru Studiul Democraţiei
  • Fundaţia CAESAR
  • Centrul Euroregional pentru Democraţie (CED)
  • Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

       

 Lista completă a membrilor Juriului Coaliției pentru Universități Curate:

  • Academicianul Lucian-Liviu Albu este director al Institutului Național de Prognoză al Academiei Române și profesor la Academia de Studii Economice.
  • Liviu Giosan este membru fondator și a fost președinte al Ad-astra. E geolog și cercetător permanent la Woods Hole Oceanographic Institution
  • univ. dr. Radu Gologan este profesor la Universitatea din București și coordonatorul lotului român de olimpici la matematică.
  • univ. dr. Mircea Miclea este profesor la Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai și director la Centrul de Psihologie Cognitivă Aplicată. A fost ministru al educației.
  • dr. Alina Mungiu-Pippidi este titularul catedrei de democrație la Hertie School of Governance din Berlin și creatorul ”ANTICORRP”, cel mai mare proiect european FP7 în științe sociale.
  • univ. dr. Andrei Pleșu a fost rectorul fondator al Colegiului Noua Europa, ministru al Culturii si Externelor şi profesor de filosofie la Universitatea din București.
  • univ. dr. Răzvan Bobulescu – Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti, Preşedinte de Onoare al Federaţiei Naţional Sindicale „Alma Mater”
  • dr. Ioan Bruckner – Profesor Medicină Internă al Universităţii de Medicină, membru al Academiei Române de Medicină
  • univ. dr. Stere Gulea – Regizor, Profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie “I.L Caragiale”

2,415 total views, 1 views today

Share.

About Author

Leave A Reply