Studenții s-au întâlnit cu Ministrul Educației!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, în calitate de reprezentant al studenților din România, s-a întâlnit ieri, 11 Septembrie, cu Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prof. dr. Ecaterina Andronescu.

Dintre solicitările ANOSR, Ministrul Educației a fost de acord cu o creștere a subvenției cămine-cantine. Totodată, aceasta a declarat că susține creșterea participării studenților în alegerea rectorului până la procentul de 25% și alocarea a 6% din PIB pentru Educație, menționând însă că decizia în acest sens nu aparține în sine MECTS.

În același timp, Ministrul a fost de acord să consulte și să implice studenții în toate propunerile legislative și normele metodologice ce vizează învățământul superior și și-a dat acordul pentru organizarea de întâlniri periodice cu reprezentanții ANOSR.

Ministrul Educației nu a făcut însă promisiuni referitoare la procentul minim de creștere a subvenției cămine-cantine și la modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 73/2004 cu privire la acordarea subvenției individuale de cazare, ordonanță care ar da studenților posibilitatea de a-și acoperi o parte din cheltuielile de chirie dacă nu reușesc să obțină un loc în cămin.

Studenții au căzut de acord cu Ministrul Educației că vor continua negocierile pe subiectele pentru care nu s-a ajuns la un consens, urmând ca un protocol de colaborarecare prevede clar asumările MECTS și ANOSR să fie semnat până pe data de 25 Septembrie.

„Deși educația este asumată ca fiind prioritate națională, investiția actuală în acest domeniu per ansamblu dar și în studenți în mod particular ne arată contrariul. Sperăm ca Ministrul actual al Educației să lupte și să ofere studenților mai mult decât vorbe, în vederea conturării unui sistem de educație de calitate înaltă și accesibil și de către cei cu posibilități financiare mai reduse.” Mihai Dragoș, președinte ANOSR

2,650 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply