Valorile învățământului universitar urcă pe scena Galei Profesorului Bologna

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România are plăcerea de a vă invita vineri, 6 mai 2011, ora 12, la Bastionul (Turnul) Croitorilor ( str. Baba Novac, nr.35, Cluj-Napoca), la conferinta de presă de deșchidere a evenimentului de premiere a marilor profesori, ce au primit aprecierea studenților, Gala Profesorului Bologna.

Între 6 – 7 mai 2011 va avea loc la Cluj-Napoca, a IV-a ediție a Galei Profesorului Bologna, eveniment marca ANOSR. Acesta aduce pe scenă valorile din învățământul superior românesc la inițiativă studenților, care au evaluat ca fiind modele academice, adevărați Profesori Bologna, un număr de101 profesori din universitățile din țară.

Elementul de noutate din acest an este atelierul de discuție pe tema ”Învățământ Centrat pe Student” la care vor participa profesorii invitați și peste 50 de studenți din toată țara. ANOSR urmărește prin acest atelier definirea conceptului de învățământ centrat pe student din perspectiva implementării unui asemenea proces la nivel instituțional, încadrarea acestuia în contextul evoluției Spaţiului European al Învățământului Superior. Totodată, se dorește evidențierea în ce măsură aceste elemente se regăsesc în instituția de proveniență a participanților la workshop. Atelierul va fi susținut de către specialiști în educație care vor utiliza ca punct de pornire publicația ESU “Student Centered Learning- Toolkit for Students, Staff and Higher Education Institutions, Brusseles 2010” .

În cadrul conferinței de presă va fi prezentat programul detaliat al evenimentului, obiectivele acestei ediții, invitații ce vor lua cuvântul pe parcursul celor două zile cât și detalii despre profilul Profesorului Bologna și universitățile din care acești profesori fac parte.

Vă așteptăm la Cluj-Napoca, pentru a participa la cea de-a IV-a ediție a Galei Profesorului Bologna și pentru a gusta împreună premierea mărilor profesori care ne inspiră!

3,574 total views, 5 views today

Share.

About Author

Leave A Reply