ANOSR continuă discuțiile cu Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice în vederea menținerii facilităților pentru studenți

0

Astăzi, 25 iulie 2019, o delegație formată din Petrișor-Laurențiu Țucă – președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Esna Resul – vicepreședinte educațional și Artur Țventarnîi – vicepreședinte relații internaționale, a participat la o întâlnire cu reprezentanții Guvernului României, prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul educației naționale Ecaterina Andronescu și ministrul finanțelor publice Eugen Teodorovici, în cadrul căreia au susținut menținerea facilităților studenților cu privire la transportul feroviar și acordarea burselor pe întreaga perioadă a anului universitar, inclusiv a vacanțelor. Au fost aduse în discuție o serie de teme din sfera învățământului superior, iar concluziile principale ale întâlnirii pot fi parcurse în cele ce urmează:

  • Nu vor exista limitări la prevederile actuale privind bursele, astfel acestea se vor acorda, în continuare, pe toată perioada anului (12 luni), la nivelul Guvernului neexistând o intenție de a restricționa această facilitate;
  • Cu privire la gratuitatea transportului feroviar, nu s-a ajuns la o concluzie concretă, drept urmare, discuția pe acest subiect va fi reluată marți, într-o nouă întâlnire cu reprezentanții Guvernului;
  • S-a convenit asupra necesității punerii în aplicare a prevederilor care vor permite și studenților să achiziționeze și să anuleze biletele online, astfel încât să se reducă timpii de așteptare la casele de bilete; 
  • Pe agenda următoarei întâlniri este anunțată și includerea altor probleme de interes pentru învățământul superior, ale căror soluții urmează a fi definitivate în cadrul discuțiilor.

ANOSR continuă demersurile pentru oprirea limitării facilităților studenților referitoare la gratuitatea pentru transportul feroviar intern. Astfel, considerăm că o facilitate care a fost acordată în scopul creșterii incluziunii cât mai multor categorii de studenți în mediul universitar nu poate fi limitată după anumite criterii precum vârsta sau performanța academică, cum a afirmat ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici. În contextul în care, în învățământul superior românesc există diferențe mari între modalitățile de reexaminare, perioadele în care se desfășoară aceste sesiuni, dar și între criteriile de promovabilitate de la o universitate la alta, prin introducerea unor limitări în acordarea gratuității la transportul feroviar bazate pe aceste aspecte s-ar produce inechități în rândul studenților. Mai mult de atât, aceste măsuri ar duce la imposibilitatea creării unui sistem unitar. 

Susținem ferm că viziunea României asupra învățământului superior ar trebui să fie una cât mai incluzivă și să aibă în vedere mecanisme de integrare a tuturor categoriilor de studenți, acest lucru însemnând inclusiv menținerea unor facilități precum transportul feroviar intern gratuit pentru toți studenții, indiferent de vârstă, sau acordarea burselor pe tot parcursul anului. – Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ, Președinte ANOSR 

Poziția ANOSR cu privire la întregul subiect se regăsește AICI

Share.

Leave A Reply