Sesiune de formare pentru viitorii studenți evaluatori ARACIS

0

În perioada 25 februarie – 1 martie 2019 va fi organizată la București, cu sprijinul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), o sesiune de formare a studenților, înmatriculați la ciclurile de studiu master și doctorat, în domeniul asigurării externe a calității în învățământul superior.  

Dacă vor îndeplini criteriile de evaluare, studenții care vor fi formați în cadrul acestei sesiuni vor fi introduși în Registrul Național al Evaluatorilor Studenți ARACIS (RNE-S) și vor putea participa la evaluări derulate de ARACIS (evaluări ale programelor de studii universitare de licență, evaluări ale domeniilor universitare de masterat, evaluări instituționale ale universităților, evaluări ale școlilor doctorale/domeniilor universitare de doctorat).   

Acest tip de sesiune de formare este unul dintre cele mai importante și mai complexe derulate pentru studenții reprezentanți, abordând elemente ce țin de managementul și calitatea învățământului universitar, astfel că se recomandă participarea unor studenți care deja au experiență în domeniul reprezentării studențești.  

Înscrierea pentru acest eveniment se face completând acest formular,  până cel târziu la data de 10 februarie 2019, ora 23:59. Locurile sunt limitate, astfel încât, participanții vor fi selectați pe baza aplicațiilor (cu alte cuvinte, completați cu răspundere formularul de mai sus).  

De asemenea, acest proiect NU este însoțit de taxe de participare, iar masa și cazarea sunt asigurate de ARACIS și USAMVB, în Campusul USAMVB (str. Mărăști nr. 59), unde va avea loc și sesiunea de formare.

Toți participanții vor primi după finalizarea procesului de selecție o bibliografie ce va trebui parcursă înainte de sesiunea de formare.

Ținând cont de faptul că este prima sesiune de formare a studenților doctoranzi, în procesul de selecție a acestora nu vor exista prioritizări pe domenii, ci se va ține cont de experiența pe care aceștia o dețin în ceea ce privește reprezentarea studențească sau asigurarea și evaluarea calității în învățământul superior.

În procesul de selecție a studenților masteranzi vor avea prioritate participanții din domeniile slab reprezentante în acest moment în Registrul Național al Evaluatorilor Studenți al ARACIS, care se regăsesc AICI.

1,795 total views, 3 views today

Share.

Leave A Reply